joi, 12 aprilie 2012

Dorinţei tale sunt şi scriu...

Am venit aici dator luptei pentru dreptate în lumea în care minciuna s-a ridicat până la rangul de înţelepciune ce vrea să schimbe din temelii chiar şi făptura nevinovaţilor prunci. M-am purtat pe mine, pe oriunde am ajuns că am vrut ori că nu am vrut, ca pe singuru-mi blazon, prin nopţile înfrigurate, pentru a regăsi semnele lăsate de îngerii ce au însoţit pe cei nedreptăţiţi, în lupta lor pentru dreptatea vieţii.
Am simţit vâjiitul furtunilor şi am deschis braţele adierii vântului care ştiam că-mi va aduce semn de biruinţă, semnul hărăzit pentru lupta pe mai departe. Din zbor am prins în palme mirata făptură de lumină albă ce se arăta ca o pană de înger, cunoscută fiindu-mi prin potrivirile cu privirea şi răsuflarea mea. Din prima luptă îi aşteptam găsirea şi doar treburile ce date mi-au fost să le fac, nu m-au lăsat să ajung mai repede de a ajunge prea jos în căderea pe care, neputând Cerul să o împiedice, o stea a vegheat-o şi a făcut să se pornească vântul care, şoptindu-i să aibă grijă şi să vadă bine, a purtat-o spre mine şi i-a aşezat pentru totdeauna rădăcinile în inima mea. Iar florile de gheaţă ce au înflorit câmpurile şi se vedeau pe fereastra casei, în prima dimineaţă de după noaptea regăsirii noastre, dădeau de veste Lumii, Cerului şi nouă că a început o altă vreme, a spuselor unui pentru celălalt, a spuselor fiecăruia ca şi cum ar spune-o doi.
Scrisurile şi vorba mi-au fost şi-mi sunt armă de luptă. Doar o pană albă, cu lumina-i putea să-mi mai fie dar de scriere a ceea ce îmi este dat ca înţelegere a muzelor de la nenumăratele răscruci. Am avut puterea, când drumurile libertăţii mi se voiau închise, să cer Lui şi să chem aici, aproape, datul nemuririi, ce rost i s-a dat să-mi fie singurul jurământ pe altarul împreunării luminilor, la timpul când trecutul se însemnase pe fruntea mea spre neuitare, dându-mi puterea de a trece hotarul şi toate porţile menite. Apoi, să se arate lumii, din rădăcinile aşezate nepieritor în locul în care trebuiau să se aşeze, floarea comorii nepieritoare a inimilor ce nu se mai pot pierde în haosul lumii.
Iar El, ascultându-mi chemarea, după ce focul a curăţat urmele lăsate de timpurile luptelor şi ştiind că vremea înălţării ne este dată împreunării şi împlinirii, mi te-a adus spre mine în venirea mea spre tine, pentru a lăsa neantului grija şi de a şti că de-acum privirile ne vor putea fi senine, de a şti că nu ne mai putem nouă pierde şi nimic nu va mai fi de pierdut când praguri se vor mai vrea în drum să stea ca să stăvilească ceea ce El a pecetluit să fie!
Şi sunt dorinţei tale azi, să scriu cu pana care-mi eşti, despre lume şi despre vremuri, şi-ţi sunt apărător rădăcinilor tale în începuta-ţi reînflorire redefinitorie pentru viitorul ce îţi păzeşte locul hărăzit. Ţie ca floare ce florile din ea crescute vor fi nestemate ale lumii, mie ca motiv de biruinţă...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: