Tu scrie cartea care ştiu că eşti!

Te simt apăsată de gândurile care vin spre tine, îţi ştiu gândurile tale care şi ele te apasă. Iar cuvintele se tot adună şi-ţi stau pe în vârful degetelor, gata să se dea citirii celor mulţi, ce, neştiuţi, se pot înlăcrima de bucurie şi din bucuria lor să se ridice pentru a-şi merge drumul ce, din motive ştiute sau neştiute, s-a bătut de paşii ce nu l-au mai putut merge.

Pe-aici, ca peste tot, se simt vânturi reci şi vremuri de nelinişte. Şi le-am simţit şi eu, şi le-ai simţit şi tu. Pe mine m-au lovit în faţă şi m-au făcut să fiu şi mai potrivnic lor când le-am simţit că mă voiau aruncat la pământ cu privirile către cer. Pe tine te-au lovit din spate şi ţi-ai luat visele în braţe pentru că încercau să ţi le smulgă. Şi-ai fugit şi te-ai ascuns cu ele între coperţile viitoarelor cărţi.

În fiecare dimineaţă soarele se ridică şi ziua e din ce în ce mai fierbinte. Spun toţi că e cald, dar tot mai mulţi îşi îmbracă sufletul cu haine groase, să-l ferească de gerul cel mare ce toţi încep să simtă că va veni. Nu e uitau la noi când ţineam piept furtunii, ba mai mult, unii suflau înspre noi să ştie că au pus umărul ca încercarea să ne fie şi mai mare. Acum au început să tremure, dar nu înţeleg, unii, că nu a fost de ajuns să sufle înspre noi ca să scape ei de toate.

Eu mi-am ales drumul cuvintelor ca să tai calea furtunii şi să o fac să se întoarcă. Nu le-am ales, le-am dat drumul să ridice baraje şi bariere, ori paravane, aşa cum erau, aşa cum se voiau scrise sau rostite. Cuvintele tale nu trebuiau atinse de furtunile otrăvite. Cuvintele tale te-au rugat să le laşi să stea scrise doar în cartea în care poate citi doar cine îţi poate şti sufletul.

Se tot adună cuvintele între coperţile care le ţin ascunse de rafalele ce vin cu săgeţile otrăvite înspre ele. Se tot adună şi se tot scriu. Ştiindu-le otrava, ştiu ce coperţi frumoase are cartea. Şi te privesc şi strig înspre tine când e furtună, sau îţi şoptesc de e liniştea cea care ne înconjoară! Strig să auzi şoaptele ce mi se tot îndeamnă să ţi se spună:

Tu scrie cartea care ştiu că eşti. E timpul, căci vin vremuri bune şi vine timpul să iasă cuvintele din carte şi să se mute în cărţi. Tu scrie, căci doar tu poţi să scrii aşa cum altcineva nu o poate face!