Lasă-ţi luminii timp să vadă dincolo de malul proptit de valurile întunericului care îţi înceţoşează gândurile şi încă mai dă năvală, lăudându-şi marea putere de a şti ceea ce e chiar convins că rămâne oricui, pentru totdeauna necunoscut! Iar dacă ţi se pare că te clatini, lasă-ţi prin cuvânt gândul sprijinit pe gândul meu. Împărţindu-se la doi, puterea furtunii nu te poate doborî.
Apropiete-te de timpul în care să-ţi adunci aminte de ce şi pentru ce au trebuit să fie unele sau altele aşa cum au fost şi, de ce şi pentru ce, trecerea pragului n-o poţi amâna, n-o poţi ascunde. Lasă-te să fii tu răspuns al întrebărilor care, nu de ieri, nu de azi, ţi-au rotit orizonturile. Chiar şi aşa cum au fost ele până acum, chiar şi aşa, cu pete de senin printre norii ce se înghesuiau în faţa razelor de lumină, ţi-au lăsat adevărurile la vedere. Ţi le-au lăsat să-ţi fie de ajutor pe mai departe.
Undeva, cândva, pe drumul dinspre ieri spre azi, s-au pierdut de calea ta, fapte şi trăiri de care, fără să ştii atunci că vor fi de mare trebuinţă, te-ai lipsit. Cum nici ele nu s-au putut agăţa de altcineva ca să poată să te ajungă din urmă, te-au oprit acum din urcarea-ţi dorită, să te cobori şi să le aştepţi, ca să meargă şi ele acolo unde trebu-ie tu să ajungi. Dacă îţi e mare graba, ajută-le să nu se mai poticnească de cine ştie ce piedică.
Regăseşte o clipă! O clipă îţi este îndeajuns ca să vezi că razele stelelor ajung până la un pas de tine şi te privesc în ochi. Chiar, se aud, şoptind, cum îţi povestesc despre răspunsurile pe care te îndoieşti că deja le ai. Te mai şi ceartă, vinovată fiind, şi sunt atâţia ani de când porţi vinovăţia, de atâta neîncredere ce ţi-ai arătat-o ţie şi ai arătat-o şi altora, ba chiar ai purtat-o ca stindard definitoriu. Ele te ştiu altfel, şi altfel îţi spun că eşti.
Adu-ţi de tine aminte, iar dacă ţi se pare greu să-ţi aminteşti, lasă-ţi cuvântul alături de cuvântul meu ca, amintindu-ţi de mine, să îţi întregeşti povestea viitorului pe care astăzi ţi se pare greu, chiar imposibil, să crezi că tu-l vei trăi. Nu-i pragul ce trebuie să-l treci prea înalt, doar că privirea fiindu-ţi în jos, cele câteva trepte coborâte duc cerul spre înălţimi de care, într-un fel, ţi-e teamă. Te înţeleg, oricine ar trebui să se teamă de prea repede-a-i urcare, dar la tine doar de o săritură e vorba. Doar un simplu salt peste prag...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu