Mai este încă vreme să îţi aminteşti că vremurile de altă dată cu totul au trecut pe lângă tine şi, la fel ca şi atunci, acum treci tu pe lângă vremuri. Au trecut şi nu s-au mai întors, aşa cum tu treci şi n-ai cum să mai fii şi să revii la cea care nu ajunsese să se ştie trecută pe lângă vremuri. Vorbele se tânguiesc, doritoare de rostuire după modele la alţii văzute, dar nici ele nu-şi mai pot închipui cât de îndărătnică poţi să fii când e vorba de a ieşi în calea faptelor adevărate, nicidecum a celor pe care le gândeşti tu a-ţi fi fapte. Ce oare poţi înfăptui doar din vorbe, te întrebi? Şi crezi că trăgând cu ochiul la ceea ce se vede, poţi şti ceea ce nu se vede, ca să ajungi să fii văzută cum vrei să fii văzută?
Adu-ţi aminte de tine, de oricâte ori uiţi, că în lumea pe care o vrei înţelegătoare e aşa cum îţi este ţie firea, că asemenea ţie sunt şi cei care trec pragul apropierii de tine. Înţelege-te pe tine ca să îi înţelegi pe toţi ceilalţi, iar neînţelegerea lor ia-o ca neînţelegere a ta. Nu te lăsa dusă de valul luminii aprinse când trece alaiul, nici cea care se aprinde când trecătorul este unul mai de soi, lumina aceea se aprinde doar ca să orbească privirile. În spatele ei mulţi orbecăie în căutarea unei clipe de odihnă.
Răstălmăceşti esenţialităţile şi-ţi dai dreptate fără să să vezi că privirea-ţi aţintită doar într-un punct nu îţi deschide orizontul, ci aduce paşii pe acelaşi drum pe care au trecut de-atâtea ori încât mai că te roagă să nu-ţi mai spui poveşti care să-ţi ţină ochii deschişi, când ei şi-ar dori să se închidă, ca să poţi scăpa de încăpăţânarea ideilor fixe. Te priveşti în somnul fără alt motiv, altul decât despărţirea zilelor spre a putea fi numărate şi-ţi mai arunci, înainte de a adormi, gândul spre întregirea ce vrei să fie asemenea poveştii mereu rescrise, ce ţi-o spui, fără să te întrebi de ce n-a fost decât vagă realitate şi mereu poveste.
Intri în jocul vieţii, mereu, şi joci după reguli de care viaţa, câteodată, stă pe loc şi izbucneşte-n hohote de râs. Ea râde, tu, neavând înţelesurile jocului ştiute, nu poţi să râzi cu ea, şi te pui împotriva ei. Tu rămâi supărată, ea trece mai departe, căutându-şi liniştea pe care tu mereu, tot mereu, cauţi să i-o furi. Şi ai prins acest obicei urât! Şi în loc de bucurie tu trăieşti furii, înfuriindu-te pe ea, cea care te-ar vrea ieşită la liman. Din puterea furiei tale şi-a cules puterea de a râde, râzând chiar de tine, văzându-te mereu înfuriată.
Ai avut timp, mult timp, de care să te bucuri. La atât de mult timp, ai avut dreptul de a alege... Şi-ai ales, ai ales să te împotriveşti la ceea ce a fost creat şi te-ai gândi să creezi. Ca să nu spună cineva că faci ceva greşit, ai creat după chipul plăsmuit de tine. Unei măşti i-ai dat formă, trăiri şi gânduri. Apoi ai vrut să ştii că există. Şi cauţi şi tot cauţi, o tot cauţi. Îţi odihneşti căutările ţinând-o lângă tine, dar vine clipa când ţi-ai dori să te ţină în braţe şi şi să te apere de furtuni. Ştiai din poveşti că aşa trebuie să facă, dar asta n-ai putut să i-o dai ca fel de a o şti. De-ai fi ştiut să faci asta, învăţa şi ceea ce ai creat tu, de la tine. Dormind, n-ai văzut-o că deja te priveşte în toate gesturile tale şi nu mai stă, ascultătoare, să o remodelezi. E deja reală, dar numai ţie ţi se arată. Ştie că nu poate exista şi fuge de toţi ce ar putea să o vadă în întregime. Ea ştie mai bine că, de fapt, pentru oricine e un întreg de nimic. E un întreg pe care l-ai vrut, fiindu-ţi frică de inexistenţa lui. L-ai creat să-l ai doar tu. Acum atât ai... Atât... Doar realitatea este plină de adevăruri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu