joi, 7 martie 2013

Contra-adevărul feţelor curate

Orizontul senin mi-a dat puterea să intru în joc... Şi vorbeam toţi despre aceeaşi înseninare ce va veni pentru toţi... Era în joc acelaşi timp, acelaşi prezent şi acelaşi viitor. Dar, din trecut, eu veneam din hrube întunecate, ce nu m-au putut convinge să le stau aproape, oricâte mi-au fost promise şi chiar arătate. Voi veneaţi cu vorbe şi poveşti despre întuneric... Niciodată nu aţi vrut şi niciodată, în faţă, n-o să vorbiţi despre mlaştinile care v-au ţinut de cald şi nici de cum aţi mâzgălit cerul, pentru voi ori pentru alţii, cu noroiul ce duhnea a minciună şi trădare.
Printre voi fiind, am auzit neliniştea somnului care se tocmea ci îngăduinţa de a vă mai lăsa o clipă de gândire înainte de a fi aruncat în pustietatea prin care să căutaţi drumul spre vremea de apoi... Şi căuta mereu motive să fiţi îngăduiţi la trecerea spre totdeauna, fără a fi duşi de paşii vieţii pe catafalcul pe care chiar voi să omorâţi minciunile, în faţa celor minţiţi. Şi chiar v-auzeam cum ţipă în voi minciunile, încătuşate cu nervi de oţel, spre a nu vă schimonosi privirea când adevărul vi-i ştiut şi aflat în privirea îngăduitoare ce, încă şi acum, mai crede în fărâma de omenie din voi.
Alb contra negru, negru contra alb. Pe lumină, pe întuneric... Albul, de-i lumină, se vede, de-i întuneric face lumină... Voi vă doreaţi pe-amândouă... nu puteaţi renunţa la negru, vă uitaţi cu jind spre alb. Aţi fi vrut să fiţi gri, dar nu amestecând albul cu negru ci albi pe faţă, negru pe dos şi, rotindu-vă ca un titirez, făcânt tumbe de la o masă la alta, de la o casă la alta, de la un pat la altul, să nu prindă nimeni de veste că albul este doar o pojghiţă din vopseau cuvintelor bine ticluite din îndemnul celor ce-i ţineţi, la sân, ascunşi, să nu fie fugăriţi în toate părţile şi aşa să fiţi săraci de un renume câştigat cu vindere de trăiri şi făptură.
Zarurile s-au aruncat, jocul s-a jucat. Învingători n-au fost, ci doar o ruşinoasă şi plină de păcate ieşire din joc şi ascundere în casa celor mai neauzite vorbe, pentru a se primi laude şi compătimiri, ca altădată, când jocul era altul dar se juca la fel... Din trecut s-au auzit răcnete, din prezent se aud tot felul de idei, mereu având în ele lumina unui trecut în care s-au zbătut iarăşi, absurde şi făţarnice, cuvintele alese. Dar, încet, încet, contraadevărul feţelor curate demachiază şi conturează firescul. Întoarcerea va da câştig de cauză ruşinii de a spune două adevăruri: unul era o minciună, altul era scos din cutia zăvorâtă, păstrătoare de minciuni.
Doar un drum, greu şi bolovănos era înspre orizont. Poate, fiindu-vă frică de a vă fi greu, căci drumul era al învingătorilor, v-aţi urcat pe metereze să mă priviţi prăbuşindu-mă. Eu am plecat şi-am mers pe el... şi merg pe el. Voi aţi rămas în acelaşi loc, aşteptând să se întâmple ceva, un ceva care să fie oricum, numai să fie spre binele ce vi-l doriţi. Vă ştiu ochii privitori spre trăirile mele. Vă las să ştişi tot ceea ce vreţi să aflaţi. Oricum ştiţi şi voi unde voi ajunge. Apoi, faţă în faţă vom fi, voi la judecată eu cu treburile mele, de pregătire pentru a merge mai departe.
Semnele furtunii nu le veţi simţi, de-acolo de unde v-aţi ascuns. Va veni peste voi, cu surle şi trâmbiţe. Fulgerele vor veni abia după ce se va şti că viaţa şi-a luat rolul în serios, nemaivoindu-se minţită şi mincinoasă. Cuvinte doldora de bunătate veţi mai rosti până atunci, ascunzându-vă de a mi se da cumva mie de ştire,dar, aşa cum vă ştiu, pentru laude o faceţi! Contraadevărul vi se va arăta odată cu arătarea feţei voastre adevărate.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: