Se sfârşiseră războaie, se schimbaseră graniţele, venise vremea păcii, un nou Împărat, tânăr şi căutător de adevăruri avea una dintre împărăţiile lumii. Ştiind vremurile războiului, luptător în război fiind, înainte de a fi împărat, căuta să păstreze vremurile păcii cât mai mult timp. Lupta totdeauna pentru pace, nu lupta vreodată împotriva războiului. Tocmai pentru că voia pacea, ştia că ea se poate pierde într-o clipă, printr-o faptă măruntă. De-aceea căuta răspuns la trei întrebări care, ajunsese el să creadă, dacă le găseşte, îl vor conduce chiar pe el, aşa cum şi pe alţii i-ar conduce, pe cel mai bun drum în viaţă, totdeauna:
- Care este cel mai important moment pentru a face un lucru, o faptă?
- Care este cel mai important moment pentru a face un lucru, o faptă?
- Cine sunt cei mai importanţi oameni?
- Care este cel mai important lucru de făcut?
A dat veste în toată împărăţia despre căutarea-i de răspunsuri la aceste întrebări, şi, celui ce îi va da răspunsuri care să îl mulţumească, i-a promis o recompensă foarte mare. După un timp a poruncit tuturor învăţaţilor şi înţelepţilor, ştiuţi ca nefiind interesaţi de recompense, să caute raspunsuri. Pe unii dintre ei a dat poruncă să-i fie aduşi la curte...
La înţelepţii lumii lui, Împăratul n-a găsit răspunsuri. Îi chemaseră şi veniseră, sau fuseseră aduşi, toţi, la lui. Doar într-un vârf de munte mai rămăsese unul. Nici măcar veste chemării la curte, nici porunca venirii la curte, nu ajunsese la el, căci la el doar cu pasul de om, bine bătut şi înfipt în cărările abrupte, putea ajunge. Aflând că doar astfel mai putea exista speranţa lui de a avea acele trei răspunsuri, Împăratul şi-a luat curajul şi hotărârea ca tovarăşi de drum, şi a urcat în vârful muntelui...
Ajuns acolo, l-a găsit pe bătrân lucrându-şi grădina. O grădină care, oricine vedea, fusese acolo făcută de mâna lui, deasupra de stâncă punând pământul roditor adus de la mari depărtări. I-a spus cine e şi i-a spus şi cele trei întrebări, motivul pentru care urcase către acoperişul lumii oamenilor. Bătrânul l-a ascultat cu atenţie şi n-a răspuns... a continuat să sape şi să plivească ceea ce era de plivit, fără a sufla un cuvânt.
Împăratul, l-a privit pe bătrân... pe faţa lui nu vedea nimic din ce ar fi trebuit să vadă la unul care gândeşte... S-a gândit că este foarte obosit şi, spre a putea avea mai repede răspunsurile, să-l lase pe bătrân să se odihnească. Şi i-a spus:
-Am să continui eu să sap! Odihneşte-te!
După ore bune de muncă, Împăratul, crezând că bătrânul nu vrea să îi răspundă la întrebări, a lăsat uneltele jos şi i-a spus:
-Dacă nu vrei să-mi răspunzi la întrebări, atunci am să plec...
Îşi pregătea plecarea când bătrânul l-a întrebat:
-Ai auzit ceva?
Împăratul nu auzise nimic, dar şi-a îndreptat privirea acolo unde şi bătrânul privea, spre marginea pădurii... Deodată, a ieşit din pădure, împiedicându-se, un om care se ţinea de piept. Şi bătrânul, şi împăratul, au alergat săre el şi l-au văzut prăbuşindu-se. Au văzut că avea cămaşa sfâşiată şi plină de sânge, din cauza unei tăieturi adânci.
I-au curăţat rana şi Împăratul şi-a folosit propria-i cămaşă pentru a-i face bandaje. Când şi-a revenit, cel rănit a cerut apă, iar Împăratul n-a stat pe gânduri şi a alergat spre cel mai apropiat izvor. După ce a băut-o, însetat, cel rănit a căzut la loc, într-un somn adânc. Bătrânul şi Împăratul l-au dus la colibă şi l-au întins pe pat. Ostenit, Împăratul a adormit şi el, în preajmă-i.
A doua zi, dimineaţa, când Împăratul s-a trezit, l-a văzut pe rănit aplecat înspre el, privindu-l cu insistenţă. Nici n-a avut timp să întrebe ceva, că acesta i-a spus simplu:
-Iartă-mă!
Împăratul, nedumirit, s-a ridicat în capul oaselor şi l-a întrebat, de parcă nu ar fi înţeles:
-Să te iert? Pentru ce să te iert?
-Nu ne-am întâlnit niciodată până acum, dar te-am căutat, pentru că mi-ai ucis fratele în război şi ai luat toată averea familiei mele. Pentru asta te-am considerat duşmanul meu şi am făgăduit să mă răzbun, în numele întregii familii. Am jurat că te voi ucide!
Împăratul asculta, cercetându-şi amintirile. Îşi dădea seamă că vremurile războiului fac faptele să se amestece, motivele venind, de multe ori, după ce sunt făcute.
-Ieri te aşteptam în pădure să cobori de pe munte, să mă pot, în sfârşit, răzbuna. Aşteptam de mult timp şi cu toate astea tu nu mai coborai, asa că am ieşit din pădure sa caut ceva de mâncare. M-au văzut gărzile tale, ce le-ai lăsat să te aşteapte, la poalele muntelui. Unul dintre ei ştia cine sunt şi, când doar el mă păzea, m-am luptat cu el să scap. L-am omorât şi, pentru că ştiam că mă vor căuta şi-ţi vor da de ştire, chiar rănit, am plecat înaintea ta, să te întâlnesc. Am reuşit să ajung, dar la marginea pădurii, m-a simţit bătrânul. Atunci n-am mai putut şi am căzut. Daca tu nu ai fi avut grijă de mine, aş fi murit. Planul meu a fost să te ucid, dar, în schimb, tu mi-ai salvat viaţa. Acum mă simt ruşinat şi recunoscător. Te rog, mă poţi ierta?
Împăratu era uimit.
-E bine să aud că duşmania a luat sfârşit. Acum, ţi-am ascultat povestea... Războiul nu este niciodată frumos. Te iert şi îţi dau înapoi tot ce vi s-a luat. Hai să fim prieteni de acum încolo!
Se pregătea să plece cu rănitul către poale muntelui unde îl aşteptau gărzile. Înainte de a-şi lua rămas bun de la bătrân i-a spus:
-Trebuie să plec. Voi coborî de pe munte şi am să continui să caut răspunsurile la întrebările mele. Poate într-o zi le voi găsi.
Bătrânul, care până atunci avea neschimbată figura, a început să zâmbească:
-Nu e nevoie să mai cauţi! Tocmai ţi s-a răspuns la întrebări!
-Ce vrei să spui? a întrebat împăratul surprins?
-Dacă nu m-ai fi ajutat să muncesc în grădină, ieri, nu ai fi întârziat şi ai fi fost atacat în drum spre casă. Deci cel mai important moment pentru tine a fost cel pe care l-ai petrecut în grădina mea. Iar cea mai importantă persoana am fost eu, persoana cu care erai în acel moment, iar cel mai important lucru pentru tine a fost, pur şi simplu, să mă ajuţi pe mine...
Împăratul privea crestele înălţimilor de unde scăpau razele de soare ce-l cuprindeau pe bătrân şi-i aruncau umbra peste creştetul pădurii...
-Mai târziu, când a venit omul rănit, cel mai important moment a fost cel pe care l-ai petrecut pentru a-i îngriji rana, altfel ar fi murit, iar şansa iertării şi a prieteniei s-ar fi pierdut. El a fost cea mai importantă persoană în acel moment, iar cel mai important lucru de făcut era sa îi îngrijeşti rana...
Împăratul nu-şi putea mişca nici măcar un deget. Era atât de uşor de găsit răspunsul, dar credea că cineva poate să arate cu degetul... credea că poate, gândind să nu rateze ceva măreţ... S-a trezit spunând ca pentru sine:
-Singurul moment important este cel prezent. Cea mai importantă persoană este întotdeauna persoana cu care te afli. Iar cel mai important lucru de făcut este întotdeauna acela de a face lucruri bune pentru persoana de lângă tine!
Împaratul, tăcut, s-a înclinat respectuos şi a plecat în pace.
Pe seară gărzile l-au văzut coborând. L-au recunoscut şi pe rănit. Împăratul le-a dat ordin să-l ducă la casa pe care o avusese cândva, spunându-i acestuia să vină la curtea sa, după ce se va face bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu