duminică, 31 martie 2013

Drumul către timpul faptei

Lung este orice drum, când, doar ca să treacă timpul, omul vrea să vadă una-alta, nepăsător, într-un fel, la trecerea timpului... Când, aşa cum este vorba veche, lasă timpul să treacă pe lângă el, îşi fură singur faptele propriei vieţi. Doar că faptele-s fapte, nu-s ca orice lucru care, al cuiva fiind, este ca un altul, de acelaşi fel, al altuia. Oricine ar vrea să le fure, ele prind de veste şi-n mintea omului se ascund, ca şi cum n-ar mai fi, crezând omul că nu vor mai fi. Dar ele sunt mereu în aşteptarea timpului în care omul se luptă cu alte oprelişti să şi le pună şi lor să nu li se mai opună. Şi chiar atunci, pe neaşteptate, se întâmplă.
Eu, de multe ori, când gândul caută spre tine, simţindu-ţi zbateri care pe tine te întreaba, aproape mereu: Tu eşti, acum, tu? mă întreb, odată cu ele, cât crezi că te mai poţi împiedica să trăieşti aşa cum trăiesc simţirile tale şi cât îţi mai poţi înfrâna pornirile ce ţi-au luat-o înainte şi te cheamă să le fii alături?
Ninge peste tine, timpul, cu zăpezi care cresc mereu, cu fiecare gând pierdut şi mai mult, privind cu întristare spre locuri calde, clipe fierbinţi şi vremuri însufleţitoare ce le-ar face să aştepte timpurile în care firesc s-ar ninge pe ele însele, fără nici o urmă de regret. Şi ninge iarna, cum ninge şi toamna şi primăvara, parcă pline de amar că nu le iei în seamă, dar şi vara când te poţi privi pe de-a-ntregul, fără nici o urmă de umbră. Visele ţi-alungă norii, judecata ta, după măsura lumii îi cheamă degrabă înapoi. Şi, când se răscoală simţirile dorinţelor te miri că în tine e război şi nu ai ai motive de a le face să-ţi de pace?
Undeva, acolo unde se trag sorţii vremurilor, cândva, când ceasurilor li s-a dat motiv să ne măsoare, unele timpul care trece, altele cel a rămas până când, întâmplându-se ceea ce, orice ar fi, oricum am fi, nu are cum să nu fie faptă, stăm şi noi, nouă, de veghe. Neştiutori în parte şi nepăsători într-un alt fel aici, cu aere de nesupuşi, ne împăunăm cu victorii asupra propriilor simţiri, îndatorându-ne minciunii. Se vor întâmpla toate şi, abia atunci când fapta, prin noi, cu noi, va prinde contur, vom şti să dăm nume adevărului, întrebându-ne ce ne-a împins să ne căţărăm pe un podium de mucava pe care, ploaia faptelor topindu-l, l-a lăsat vederii ca un morman de timp pierdut. Trasul de timp era victoria care ne dădea aere.

Un comentariu:

Cristina C spunea...

Salut!
Ai un blog interesant, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
si daca ai placere sa ma urmaresti...
:) O primavara frumoasa iti doresc!

Cititori frecvenţi:

Google Followers: