sâmbătă, 17 decembrie 2011

Precum în Cartea Proorocului

Încep să se separe drumuri. A început să viscolească prin luncile cele mai ferite, ale apelor tihnite. Au căzut zăpezi mari, zăpezi grele. Zăpezile au a-coperit toate drumurile şi potecile ce mai legau o casă de altă casă, ori un sat de alt sat case. S-au încrezut cei ce vieţuiau în casele ce-şi puseseră căciuli mari, că e timpul să-şi caute sănii şi schiuri pentru festinurile sărbătoreşti. Dar zăpezi grele, tot mai grele, mai grele decât ştiua să fi fost vreodată, s-au aşezat pe deasupra acoperişurilor şi acestea au început să se zbată. Viscolele au nămeţit porţile şi uşile, de parcă cineva a arătat exact unde acestea trebuiau să trimită zăpezile.
Preamulta căldura de dinlăuntrul caselor a topit din zăpezile de pe la uşi. Apa a intrat în case şi a stins focurile. Pe din afara apa a înghetat, toate încuietorile s-au umplut de gheaţă, şi uşile nu se mai pot deschide. Abur şi fum negru a început să iasă pe ferestrele zăbrelite şi stă, plutind deasupra acoperişurilor caselor. Nimeni nu poate ieşi din aceste case. Nimeni nu poate ajunge la aceste case, nimeni, nici măcar aerul, nici măcar lumina nu poate pătrunde, pentru a intra pe fereste, în aceste case. Doar în casele care sunt aşezate mai sus, pe cele câteva coline ale luncilor, cele pe care le-a mai vânturat vânturile, aerul mai face să se poata respira.
Azi noapte iarăşi vremurile s-au stricat, pe neaşteptate. Proorocii mincinoşi şi-au săpat chilii în zăpezile care se înnegresc, ca se se laude, la topirea zăpezilor, cu sihăstriile lor necunoscute. Vorbele proorocului, cel din vechime, încep să se se facă prin fapte, întâmple. Cerurile aduc, zi de zi, cuştile cu lei, pentru a putea omul de rând să vadă Adevărul, din noianul de adevăruri ce-i este dat să-l creadă.
Sub grămada de zăpezi grele au început să crape pietre, să se rupă grinzi, să se prăbuşească poduri. Când se vor face destul de multe stătute, zăpezile se vor topi şi apele vor năpădi luncile. Pietrele sparte şi grinzile rupte vor lovi resturile caselor iar cei ce vor mai fi să fugă nu vor avea pe unde să plece. Doar cei ce vor mai şti să fugă, cei ce vor accepta că ruşinea şi sărăcia le pot fi şi lor destin, nu vor muri, fugind, goi-goluţi, peste scheletelor podurilor, dezbrăcate şi ele de orice învelitoare...
Sunt vremuri înspre cele din urmă. Cartea proorocului se va fi împlinită. Nici cei ce o ştiu nu vor putea să scape, căci nimic nu e faptă ci întâmplare. Dar îngerii Luminii veghează!

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: