duminică, 29 ianuarie 2012

Casa cu lumini

Ţi-aminteşti de poiana în care somnului i-am promis odihnă?
Îţi aminteşti de casa pe care ne-am clădit-o şi-am dăruit-o timpului pentru a ne fi adusă în vremurile ce ni le va da, în cumpăna de lumi?
Îţi aminteşti câte visuri le-am trimis de atunci înspre acum, ştiind că va veni, cândva o iarnă... iarna care răzbuna toate iernile ce nu ne-au fost lăsate să fie ale noastre?
Soarele se va revărsa peste zăpada ce-şi va arunca reflexiile multicolore spre ochii ce vor căuta seninul depărtărilor. Copii se vor bucura de albul imaculat, focul vetrei va lumina până şi colţurile camerei în care povesti-vei cu Cel ce va veni despre Cei ce sunt.
Pe munte, acolo sus, în poiana străjuită de vârful muntelui, pragul anilor ni-l vom petrece, îmbrăţişaţi, şi îmbrăţişând pe cei ce lângă sufletele noastre vor fi pentru totdeauna. Ne vom fi nouă şi vom fi lor, şi vremurilor Lumii vom fi, însemn de biruinţă şi de izbândă. Cu gândul împlinirii datoriei ce ne-am lăsat-o să aibă înţelesul cuvenit vremurilor de atunci, aceleaşi de acum, vom fi iarăşi ce-am fost, şi cu mult mai mult decât atât. Am alergat, singur, pădurile pline de alburile zăpezii spre a nu fi văzut de marii vânători, ferindu-mi paşii de cotloanele întunericului, ca să găsesc muntele împădurit pănă spre vârf, acolo unde timpul trebuia să aşeze Casa cu Lumini, casa în care să îţi reaminteşti, în fapte, în trăiri, în vorbe, în gânduri, că eşti una, Fiică a Luminii!
Acolo, în Casa cu Lumini se va renaşte totul.
Copii îşi vor primeni sufletul, aruncându-şi puţinele gânduri potrivnice. Acolo, când vor fi îmbrăţişaţi de Cel ce ţi-a fost Tată plin de iubire, vor şti că lumea pe care au vrut să o cucerească armatele celor neiubitori, atunci când ei, cei de acum, erau ştiuţi că or să fie, e Lumea din care ei îşi au sorocit destinul pe ca-re au şi început să şi-l împlinească în lumea de aici, în care mai toţi se vor muritori.
Tu te vei renaşte, arătând că poveştile în care oamenii au crezut, a Păsării renăscute din cenuşă, a fost doar amintirea poveştii vieţii ce o şi trăieşti. Venită cu Lumina în mâini, şi nelăsată să faci Lumina să strălucească, ţi-ai ars gândurile şi le-ai lăsat să fie cenuşa care acolo, în Casa cu Lumini, ţi-am adus-o spre a-ţi renaşte în întregime, ţie şi destinului, nesupusa-ţi făptură.
Acolo mi-e dat să mă renasc, pentru a-mi continua motivul pentru care mi-ai fost dăruită în grijă, să-mi îndrept greşelile de a uita, de a nu lupta în orice clipă, pentru a şti că eşti ocrotită de soarele zilei şi de stelele nopţilor. Şi-mi va fi renaştere, ca să păstrez căldura casei în care copii să-şi viseze jocurile şi să-şi caute împlinirea viselor, în care tu să scrii, în deplinătatea liniştii visate, povestea Lumii în care azi trăim, povestea Lumii în care vom trăi. Şi tot în Casa cu Lumini să vină timpul în care să dai lumii vestea venirii Celui ce acum se ştie că va veni, trăind bucuria regăsirii, prin El, a eternităţii.
Pe vârful mutelui domol, unde dintotdeauna, noaptea, coboară Dumnezeu, veni-vor cei ce bucuria vor şti să o găsească, să-ţi privească blândeţea privirilor şi să-ţi asculte cântecul vocii mângâietoare. Acolo, în Casa cu Lumini, vei şti că ceea ce azi nu ne vrem să credem că e dat trăirii de om, va fi chiar viaţa ce o vom trăi-o.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: