marți, 31 ianuarie 2012

În paza îngerilor

Orice ai face, oriunde te-ai duce, singură nu eşti. Când te bucuri, o ploaie de stele se revarsă primprejurul tău... Când ochii ţi-s trişti, lacrimile stelelor curg pe lângă tine. Când te copleşeşte durerea, în jurul tău stelele se strâng, strângând în ele toată durerea. Lumini sunt în jurul tău, stele se aprind pe drumul tău, şi, de nu ţi-ai întoarce privirile peste umăr, de te-ai lăsa purtată pe aripile lor, limanul ţi-ar fi ţărmul înalt pe care ai păşi să nu te mai poată prinde din urmă valurile...
Pe malul apei care curge, la ceas de nimeni văzuţi, am să te duc. Am să te duc să-ţi poţi privi, în oglinda tremurătoare a apelor, chipul ce nici o oglindă nu ţi-l poate arăta. Doar sub razele de lună nimic nu poate schimba ceea ce văd privindu-te. Văzându-te, vei şti că nimic nu are înţelesurile vorbelor aruncate în viscol sau al ploilor de vară. Atunci te vei convinge că oglinzile privirilor prea dornice te-au minţit, fugărindu-ţi stelele ce le orbea strălucirea rece.
Când cocoşii se vor auzi cântând, când porţile cerului se vor deschide, apelor te voi cere şi mâna ţi-o voi prinde, spre a ne urni privirea-n drumul către Rai. Nisipului auriu te voi dărui să pot să privesc scânteierea-i de lumini ce-mprăştia-va chemarea-ţi, lăsându-te să priveşti cerul ce simţi-vei că peste tine se va revărsa, în contopirea-ţi cu el.
În ape vei avea să vezi deschiderea celor o mie de petale ale florii ce rădăcinile-şi are la poale de munte. Se vor lumina apele, se vor lumina înalţimile, stelele vor dansa în privirea ta. Flacăra albastră a împlinirii se va ridica spre a fi fireasca punte către eternitate.
În somnul nopţii de acum te simt plângând. Îngerii ţi i-ai simţit plângând. Ai adormit crezând că norii furtunii s-au coborât atât de aproape de le simţeai răceala în creştet. Te-au ţinut în braţe îngerii şi nu te-au lăsat să simţi îngheţul ce-l aduceau spre tine. Acoperind lumina, furtuna arunca fulgerele asupra ta. Îngerii te ţineau în pază şi ţi-au adus în dar un gând renăscător, ca ochii să nu se ardă în lumina rece a fulgerelor. Au liniştit furtuna, stelele s-au adunat în preajma ta...
Acasă fiind, au venit să-mi povestească. Obosiseră şi ei în lupta cu furtuna. Mi-au spus de zbaterea ce-ţi cuprinde în serile zilelor agâţate-n calendar în fiecare săptămână, sufletul. Cu ei stând de vorbă, am înţeles, mai mult decât aici înţelesesem, că-i timpul de-a sări pârleazul timpurilor trecute, că-i vremea înnoirii vieţii. Mi te-au lăsat în pază, în zorii dimineţii, să poată iar, în amiezi să vină lângă tine... Şi multe am vorbit, şi multe am aflat...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi: