Când cerul înfloreşte, la miezul nopţii, privirile sufletului se îndreaptă spre strălucirea lui. Acolo, în marea floare, stau, gata să înflorească, mugurii tuturor florilor de pe Pământ. Acolo stau şi aşteaptă să fie chemate aici de dorinţa florilor. Stau în aşteptare şi, când dorinţa florii, venită din vechimea vieţii, este, cu blândeţea, de cea dintâi ocrotitoare, Mamă a Fiului, Cel ce Iubirea ne-a dăruit, face voinţa cerului, face ca, din Ceruri, pe o rază de foc ocrotitor, în grabă firească, coboară spre a înflori.
O floare, doar o floare înmugureşte când raza coboară. Focul razei este focul iubirii Cerului, îmbrăţişarea lui Dumnezeu. Doar unei flori poate să-i fie asemănător mugurul, doar către el petalele-i se pot apleca şi apăra de timpul Pământului până când e timpul lui să-şi arate vremurilor şi eternităţii înflorirea-i. Doar o singură floare apără înflorirea mugurului şi împreună cu ea, îşi dau frumuseţea spre vedere Cerului şi bucurie Pământului.
Am privit spre Cer şi i-am văzut bucuria când raza de foc s-a coborât. De atunci stelele se tot arată, aşteptând să vadă petalele florii ce se vor coborî spre a-şi ocroti mugurul în care pulsează clipa înfloririi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu