duminică, 22 iulie 2012

Ceruri, îmbrăţişa-vei

-Care-i drumul de pe care vii? Te întreb eu, ştiindu-ţi întrebarea pe care ţi-o puneai, la ceas de taină şi căutare a unui drum, când putere-ţi găseai să nu te laşi pradă împăcării cu ceea ce alţii te-au vrut şi te vor de-a pururea şi pentru toteauna, cu ceea ce trăiai şi credeai că-ţi este dat să trăieşti pe totdeauna...
-Care-i drumul pe care ar fi trebuit să mergi? Îţi aud şi-n vis întrebarea care te-a măcinat de atâtea ori, când s-au prăbuşit podurile drumurilor şi a trebuit să te întorci în ţarcul din care ai evadat, sub paza unor lupi negri ce trebuiau să-ţi sfâşie paşii înainte de a se face...
-Care-i sensul drumul ce-l bat, plecând şi obosind înainte de a-l înfăptui mai mult decât a-l porni? De-atâtea ori răspunsurile despre viaţa de acum se opresc în această întrebare. Încă se opresc în această întrebare, chiar dacă ştii că false adevăruri te aduc sub semnul ei.
De mai de mult, de când numele ni-l dăduseră păsările Cerurilor senine şi susurul izvoarelor cristaline în care stelele îşi oglindeau bucuria de a privi drumuri fără ocolişuri şi urcuşuri odihnitoare, ştiam, ştiai, că va veni vremea în care se vor găsi risipitorii de viaţă, destin şi timp, cei care ceasuri de moarte vor trăi, doar pentru a şti că voia lor se face, temători că voia Celor fără de umbră se va împlini. Ce azi pare unora poveste, mie îmi este amintire. Şi-mi amintesc, dincolo de ceea ce a fost, tot ceea ce va fi. Din tot ceea ce alţii îi spun închipuire, alţii dorinţă iar alţii nesăbuinţă, cuvântul stă în vârful gândului şi, acum când nu poţi, deşi tu crezi că nu vrei, îl las pentru a fi pentru totdea-una, redându-i puterea legământului care nu lasă vieţii de azi liniştea de a fi trecut în amânare, nu mai lasă de la sine, avânduşi, înspre viitor, alte orizonturi.
Cu-n nume doar se mai poate merge spre vremuri noi, altfel nu-şi vrea timpul vechi nici sens nici urmare. Săbii de foc vor veni să taie ori rădăcina trecutului din care ai apărut, ori vârful ce urcător poate fi de nu se va strivi.
Răspuns sunt cu toate cuvintele şi faptele care se văd ori nu se văd, cu cele ce le ştii ori încă nu le ştii. Sunt adevărul care există şi pentru toate adevărurile sunt zicătorul care le va arăta fără crâcnire, oricui i-au fost ascunse, oricui a fost să fie altceva decât era de le ştia, oricui s-ar mai vrea necunoscător din teama de a se recunoaşte pe sine călcătorul propriilor vorbe.
Din inconştienţa curajului care ridică gândul la rang de vorbe şi vorbele la rang de cuvânt scris, răspunsurile îţi vor veni şi chiar dacă se vor coborî pe fundul mărilor corăbiile, ori se vor dărâma castelele de nisip, vei îmbrăţişa Cerul spre care drumul ni-i dat. Eu timpului nu-i sunt slujitor... Trecerea lui este doar o amăgire pentru frica pe care încă o porţi ca haină ce ţi-ai îmbrăcat-o, ca ascunzătoare în care lâncezeşti sperând că vremuri altfel pot amâna ceea ce ţi-ai vrut să-mi fii, asemenea timpurilor de la început, de care ai mai fugit, năpădită de haotice porniri, împinsă de hrăpăreţe cuvinte prin care ţi se promitea şi Cerul şi Pământul, fără să faci deosibiri, căci nicicând nu ţi-a fost promisă Lumina în care să le vezi.
Întrebări poţi găsi pentru oricare faptă, răspunsul va fremăta şi te vei zvârcoli până ce vei vrea să ştii, până ce vei cunoaşte cine îţi este frate şi cine îţi este mamă. Şi vei şti unde ţi-au fost ascunse rosturile şi cum au fost încurcate iţele pe care le-am descurcat, eu, de unul singur, sau cu tine împreună, fără a lăsa în urmă fire rupte sau noduri tăiate.
Drumurile sunt drumuri, cărările sunt cărări. La drumul mare ies totdeauna hoţii, cărările se pot opri în desişuri sau pe marginea prăpăstiilor. De pe drum spre glorii vii, hoţi fără scrupule s-au folosit de tânguirea ce le-a lăsat timp să fure ceea ce le lipsea. Doar că, prin timpuri şi vremuri, mi-ai lăsat spre a-ţi reda, crâmpeie care pot reface întregul şi elibera din ascunzătorile lor, chipul cel adevărat.
Sub acelaşi nume, sub acelaşi însemn, drumul cel nou, pe care cea care ai fost făcută să fii, îl neagă, cea care eşti îl caută. Gândurile mele te ştiu, vorbele mele te cunosc, cuvintele mele te vor reîntrupa din raze de soare şi susur de ape, din adieri de vânt şi din boabe de rouă, iar Cerurile te vor reînsufleţi în iarăşi întâia noastră zi şi întâia noastră noapte, în care tot ceea ce a trecut ţi-a fost va pieri, tot ceea ce trecut mi-a fost se va şti alăturat trecutului tău, tot ceea ce trecut ne-a fost se va redefini şi restul va fi doar urmare a ceea ce vom fi, aşa cum e dat, aşa cum nu se vrea, aşa cum se va rostui ca împlinire de viaţă, de rost, de legământ şi va fi poveste pentru cei care vor vrea să afle un adevăr din adevărurile lumii. Poveste despre cum reînvăţai să îmbrăţişezi Cerurile şi cum readuceai viaţa ta, viaţa mea şi adevărul vieţii în firescul vad al vremurilor viitoare.

Un comentariu:

maria spunea...

Extraordinar de frumos!

Flag Counter