miercuri, 18 iulie 2012

Redând înţelesului puteri

Te-ntrebi cine sunt? Oare de ce? Oare chiar ai nevoie de răspuns la această întrebare? Cât de mult ţi-ar fi de folos dacă ţi-ar fi dat să ştii răspunsul? Crezi oare că ţi-ai putea aminti viitorul dacă îmi ştii trecutul?
Până mai ieri era totul credibil. Mâine va fi totul posibil. Azi totul este incert. Azi, tot ceea ce s-a aducat ieri, se împarte. Acum totul se împarte la mult mai mult decât s-a crezut că se poate împărţi ceva. Acum până şi oamenii se împart. Împărţindu-se, întregi nu se mai pot fi nici măcar lor însuşi. S-au împărţit după timp trecut, după fapte făcute, după lucruri avute. Şi după chip şi asemănare, pe ceilalţi îi tot împart. Unii au drepturi, alţii au obligaţii, unii de toate, alţii nimic.
În zori de zi, drumul stă agăţat de lumină, aşezat pe întuneric. Drumul este muchie de timpuri, orizonturi şi universuri. Dinspre trecut se mai văd urme fumegânde, înspre viitor se poate deja să se vadă răsăritul stelelor. Mă suprapun muchiei spre a fi semn de hotar şi însemn în calendar. Îmi sunt prag spre împăcare cu un prezent fără sens, ce nu se lasă încă deturnat de la falsa-i pistă pe care a fost forţat să-mi ostenească destinul.
În zori de zi, privirile-ţi caută însemnele cerului ce se lasă cuprins de dorinţa de a pătrunde dincolo de marginile universului ce-l defineşte muchia pe care înspre tine împinge capătul de drum, spre a-şi regăsi puterea de a înţelege rolul visului înzidit în soartă şi definit de destin. Marginile ferestrelor le simţi tremurând timide în aşteptarea emoţiilor pasului înnobilant de regăsire şi reîndumnezeire.
Pe muchia timpului, pe deasupra întunericului, încropind un fel de trecere altfel decât în sensul vremurilor, paşii de mers nu se caută căci îşi ştiu drumul şi sensul. Spre capăt de drum se merg singuri. La capăt de drum trăieşti aşteptare. La fel cumva crezut, altfel simţit, tentaţie spre înţeles de mai devreme, consimţire de trăiri.
Te întrebi cum va fi? Oare de ce? Oare chiar ai nevoie de răspunsuri înainte de trăiri? Cât de mult ţi-ai mai lăsa clipa să devină împlinire? Eu nu mă mai întreb, oricâte aş şti. Îmi aştept clipa care deschide poarta cerului spre care drumul tău e acum în căutare.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: