vineri, 20 iulie 2012

Seară ultimă în lumea voastră [3]

-Oamenii, ca tu să îi trezeşti, trebuie să trăiască un vis, oricare ori unul anume?
Mişcarea capului îmi încuviinţează ideea. Vocea-i grea, obosită, de la început, era acum, în ciuda cuvintelor rostite, asemenenea cu a unui bătrân înţelept, încărcat de ani şi obosit.
-Unii au un vis minunat. De ce îi trezeşti mai devreme?
-E un vis minunat, dar nu este visul lor. Ei trăiesc într-o iluzie. Fiecărui om îi este dat, sortit, un anume vis. Acel vis, de nu-şi caută altul, îi lasă pe drumul pe care s-au pornit. Şi atunci visează atât cât trebuie să viseze. Însă ei preferă să-şi facă un alt vis, aleg liber fuga din calea proprie. De fapt ei fură şi din visul altora. Furtul l-au învăţat oamenii de când sunt oameni şi se pedepseşte la fel. Furtul, furtul de destin, minciuna, trădarea şi crima nu au nimic de a face cu obiceiul de acasă. Oamenii, totodată, nu sunt conştienţi că visează. Sunt puţini conştienţi, într-o mică măsură şi ei, că visează şi-şi lasă visul să fie aşa cum este el să fie, bucurându-i mai mult decât adevărul.
-Dacă sunt atâţia inconştienţi... se cred nemuritori şi nu se tem de tine... Dar i-am văzut şi îi văd că se ascund în întuneric de frică de tine. Le este totuşi frică de venirea-ţi în căutarea lor. Spun că nu se tem, dar...
-Teama, încercarea de a se ascunde, le mai dă o iluzie. Ei cred că nu-i găsesc, cred că pot scăpa de mine. Cred că astfel pot trăi mai mult, atât cât îşi doresc. Unii, care cred că au găsit o cale prin care pot să nu îi văd, încearcă să se ascundă sub o altă haină, sub un chip un chip cioplit cu vorbe mari şi poleit cu o culoare ce se vrea luminoasă, îndemnând şi pe alţii pe calea unei altfel de treziri care nu are de-a face cu adevărul. Ei inventează adevăruri pe care să le folosească alţii care să mă atragă înspre ei. Chiar şi aşa, chiar dacă spre moarte îi atrag şi pe alţii, nici ei nu scapă, însă pentru ei este şi mai greu să tragă oblonul.
-Sunt conştienţi oamenii că vor muri... Atuci de ce se ascund?
-Oamenii trebuie să-şi trăiască tot visul, indiferent cum este, chiar şi dacă este un coşmar. Trebuie să trăiască atât cât le este dat, aşa cum le este dat. Nu trebuie să trăiască mai mult sau mai puţin. Nu ei trebuie să-şi aleagă clipa deşteptării. Eu nu îi ucid, eu vin când sufletele lor mă cheamă, pentru că se trezesc şi înţeleg că visul a luat sfârşit. Menirea mea este să le ascult che-marea. Trupurile se întorc în Pământul din care s-au ridicat. Sufletele trezite judecă visul trupurilor. În adâncul fiinţei umane îşi hotărăsc trupurile soarta iar sufletele nu totdeauna li se împotrivesc. Eu, ar fi bine să se ştie, ascult chemarea sufletelor şi nu cuvântul trupurilor.
-Deci nu pot alege... Oamenii ştiu că, oricât ar vrea să moară mai devreme, ori mai târziu, nu se poate? Totul se întâmplă doar când sufletul vrea sau când el se trezeşte şi cere să vii?
-Nu vor să ştie! Chiar şi atunci când omul îşi pune capăt zilelor, el îşi continuă visul de aici de pe Pământ. Spiritul lui, sufletul eliberat, umblă fără trup. Dacă îşi pierde sau alungă sufletul, rămâne, cât mai poate şi cum poate, să umble ca un trup bezmetic.
-Sufletul bântuie pe Pământ? Până când?
-Da, şi bântuie până când sufletul se trezeşte. Iar dacă trupul rămâne fără suflet, atât timp cât îi trebuie trupului să se batjocorească pe sine pentru faptele ce l-au făcut să se des-sufleţească.
-Aici, în această viaţă, am văzut oameni cu adevărat fericiţi, care, zic eu, merită să-şi continue visul. De ce ar vrea, cun poate, sufletul să se trezească?
-Într-o minge se poate ascunde o altă minge... Ce este iluzia într-o iluzie?
Trebuie să recunosc... m-a încuiat... Mai mult decât atât... Fericirea este doar o iluzie şi nu este trăită de suflet ci este o amăgire? Viaţa este un amestec de iluzii? Este un joc de oglinzi ce-şi pot schimba poziţiile?
-Dar am văzut oameni fericiţi...
-Oamenii îşi creează iluzia lor de fericire. O creează din amintiri sau din minciuni, dar ceea ce trăiesc ei nu este adevărata fericire.
A tăcut... Flacăra lumânării încă nu se hotărăşte să se ridice...
-Se poate să fi văzut un om fericit. Dar eşti sigur că trăia visul din plin?... Ai văzut un om al cărui suflet era aproape să se trezească. Dar sufletul, neliniştit şi agitat, avea nevoie de această iluzie, pentru a-şi continua visul.
E iarăşi linişte... Parcă o face intenţionat spre a-mi face nelămurirea-mi tot mai mare... Şi chiar cred că o face intenţionat. Mă priveşte în ochi şi-mi citeşte nelămurirea...
-Doar când mor sunt oamenii fericiţi?

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi: