sâmbătă, 9 iunie 2012

E vremea lumii în schimbare

Cei ce vor să mintă, mint! Cei ce vor să orbească, orbesc. Cei ce vor să îngheţe, îngheaţă... Mint şi caută orbecăind,timpul care a fost. Şi simt căderea decăderii ce le dă liniştea îngheţului.
Şi-au început să mintă şi să se teamă alţii, de aceea de care ştiau că, pentru ei, focul s-a aprins pe cel mai înalt dintre munți. Iar teama i-a făcut să uite poveştile lui, poveştile începuturilor. Şi teamă le este când aud timpul care acum bate un pas pe loc, dând de ştire că e ceasul la care scânteile vor dansa nestingherite, şi greu se va şti de privirilor se-arată scânteile ori se-arată stelele.
E vremea schimbării, e ceasul schimbării, e timpul schimbărilor... Pasul are măsura credinței, suferinţei, dorinţei... E vremea rădăcinilor tăiate şi a îndreptării spre dreptate, a uitării desfrâului şi a primilor paşi omeneşti pe deasupra mlaştinilor închisorilor minciunii.
Cei care se vor înşelaţi, se lasă înşelaţi de propria mărginire. Cei care vor să înşele, se înşală pe sine îndatoraţi propriei mândrii. Mai rostesc şi îngaimă rugăciunile gândului care sluţeşte, îndoliind visul sfinţeniei cu răutate. Iar inimii îi fură dreptul de a simţi binecuvântarea pe care i-o poate da vederea focului înălţimilor.
Îşi simt uscăciunea de ramură înfricoşată şi de îngheţul nopţii şi de scânteile focului. Şi naşterea de oameni le e temere, ştiind că cei ce stau să vină, pe frunte poartă stelele care vor face ca focul să nu se mai îndure când putregaiul stă ascuns în crestăturile făcute să semene a muguri.
Şi cântă, focul, cântecul schimbării. Doar pasul pe loc al timpului le mai dă răgaz de răbdare umbrelor, care-şi aruncă un năvod al părerii de stagnare spre cei ce mai cred că se poate o schimbare pe dinafară nicicum pe dinăuntru, că se schimbă ce se vede şi rămâne ce e miez.
E timpul sângelui care va curge de va putea să se mai cureţe, sau va îngheţa de nu-şi poate uita întunericul ce şi l-a primit ca dar datului ce-a fost când s-a crezut mai îndumenezeitor decât Dumnezeu, când s-a crezut că, întinându-se, e mai vindecător decât vindecarea. Şi e vremea lacrimilor care pot fi apă de sunt urnite de minciuni, sau mir de sunt urmele valului de suferinţă care a ars toată îngâmfarea neomeniei arătată ca omenie, a urii arătată ca iubire, a caselor care se credeau a fi podium.
A venit o vreme ce este deja timp. Iar timpul a început să uite să se mai supună calendarelor şi ceasurilor. Doar clopotele se pregătesc să bată...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: