Pe-atunci când încă doar Adevărul era lege, pentru cei dintâii trăitori pe Pământ, când încă şi cei mari uriaşi erau laolaltă cu toţi cei noi veniţi pentru a duce viaţa pe Pământ spre totdeauna, ne-am întâlnit şi am învăţat amândoi, împreună, cântecul vieţii şi înălţării. Şi ştiindu-l, dacă n-ar fi fost şi atunci, ca şi acum, zdrobitoarea nebunie a întunericului, azi trebăluiam prin cu totul alte lumi, fără să fi avut atâtea răni. Dar suntem aici, aşa cum, după ce toate s-au înceut atunci a se întâmpla sau face cu bună ştiinţă, Tatăl tău, Cel Ce Lumină este, ne-a dat de ştire şi ne-a spus să nu uităm că vom trăi.
S-au pornit relele cele mai mari şi atunci ne-a fost dat să înţelegem că departe nu se poate ajunge dacă Adevărului i se împiedică, tot mereu, drumul sau dacă Luminii, continuu, i se pune oprelişte. Atunci aveam vederii oştile cereşti care apărau pe toţi cei care trăiau în noua Lege, care apărau iubirea şi trăirea în iubirea pe care, oricare dintre cei ce ne alesesem casă nouă, ne-o doream a o avea pentru totdeauna. Şi pe atunci am văzut pe cei care luptau cu îngerii şi îi vedeam pe cei care erau îngenunchiaţi de simpla coborâre a heruvimilor, cei care aripile, doar deschizându-şi, îi opreau pe toţi cei ce vrăjmaşi potrivnici erau şi reparau toate stricăciunile pe care aceştia le mai făceau pe la hotare.
Doar că lupta dreaptă nu era ceva ce le era drag vrăjmaşilor şi s-au strecurat aproape de oameni, cu haină schimbată şi înfăţişare de oameni, şi i-a îndemnat spre o cunoaştere mai mare, ziceau ei, pentru a fi asemeni celor din Ceruri. Suflând în ceafă îngheţul adâncurilor, mintea omului s-a tulburat şi omul s-a lăsat coborât în tenebrele de care i se spusese să se ferească. Cu mintea tulburată, crezuse în cunoaşterea mai bună a Cerurilor, dar primise o cunoaştere ce nu-i era nicicând de trebuinţă, a întunericurilor.
Şi oamenii şi uriaşii, s-au stricat atunci şi s-au împărţit, du-pă ce li s-a dat dreptul de a alege, cunoscând binele, cunos-când răul. Cei cu înaltă credinţă nu s-au lăsat îmbucuraţi de pacea promisă de acei care se arătau la miez de noapte, şi au rămas credincioşi Adevărului şi Luminii. Cei uriaşi, fiind încredinţaţi că ar fi mai puternici decât toţi cei ce deveniseră muritori, s-au vrut a fi lăudaţi şi de unii şi de ceilalţi, mândrin-du-se că pot să privească de sus toate vieţuitoarele Pământului. Şi pentru că, după ce unii au coborât în tenebre, învăţăturile întunericului au fost împrăştiate tuturor, vederea prea lumi-nosului a fost luată şi oamenilor, oştile cereşti nu mai puteau fi văzute. Oamenii au crezut în mândria uriaşilor şi puteau să a-jungă să se lase stăpâniţi de ei, dar s-au coborât oştirile, mâ-nate în luptă chiar de cei de mai mare încredere în Ceruri şi au zdrobit oştirea plină de fală a uriaşilor.
Mai eram doar o mână de oameni care trăiau în Împărăţia Tatălui tău, cei care am putut să luptăm împotriva uriaşilor şi a făpturilor mincinoase ori să vedem ce luptă s-a dat. În acea luptă m-au văzut aceia care mi te-au răpit şi de atunci am devenit eu cu ei potrivnici. Căci uriaşii au fost zdrobiţi, nu însă şi ei. Ei fiind îmbrăcaţi fiind cu haina trădării, văzând că pierd lupta, i-au lăsat pe uriaşi singuri şi s-au ascuns în cele mai ascunse locuri ale Pământului, sau printre oameni, aproape de oameni, ca să poată oricând să vină lângă oameni, dacă sunt chemaţi, ori să vină şi să ademenească pe cei slabi de îngeri sau pe cei care, fugind de iubire, fugind de adevăr, îşi umplu sufletul cu ură.
Ceea ce ţi-a spus ţie Tatăl, după acea luptă, când ne chema şi ne spunea despre ceea ce va fi, tu trebuia să nu uiţi niciodată, mai ales, aşa cum de trei ori ţi-a spus, atunci când vei reveni pentru vremea de schimbare. De multe ori s-a întâmplat să fii ademenită spre alte drumuri, dar ai ştiut să nu te laşi căzută sub securea celor care te împingeau înspre ele, văzându-le întunecate, pline de noroi şi sânge nevinovat, mustind a vinovăţie ştiută. Dar acum parcă ai uitat totul şi acum te-ai lăsat unei mari decăderi, dintr-o frică de cele lumeşti, venită din faptele pe care le-ai făcut, fără noimă, fără socoteală şi fără zăbavă, în această viaţă.
Vremea din urmă, repede, nevăzut de repede, se apropie de sfârşit, se apropie de clipa în care trece în vremea de schimbare. E timpul marilor, celor mai mari decăderi şi timpul marilor, celor mai mari pocăinţe. Ţie îţi este dată încercarea cea mai mare acum, să arăţi înălţarea din cenuşă ori să rămâi sub talpa iadului sub pedeapsă pentru tot timpul cât va trebui ca omenescul tău neam să plătească trădarea şi minciuna, aşa cum ştii bine că, de mii de ani, atâţia au plătit.
Avem un legământ şi nici un legământ se lasă în picioarele omului călcat. Şi nici nu se lasă dus pe drumul uitării, fiindcă omul ar vrea să fie uitat. Din doi unul, dacă unul a rămas în luptă, lupta va fi câştigată. Oricâte vorbe şi înţelesuri noi, prin gânduri sau prin vorbe vor trece, doar legea Adevărului va scoate totul la lumină. Şi adevărul este ceea ce ai şti de ţi-ai aduce aminte povestea Tatălui tău, ce toate cele ce se întâmplă acum, ţi le-a spus. Pe tatăl pământean ai dreptul să alegi să-l urăşti, deşi ai putea să-l iubeşti spre a-i dărui ceea ce nu a avut, dar pe Tatăl de acolo, de acasă, nici nu ai avea cum să o poţi face. De n-ai făcut-o atunci, acum nu mai poţi. Oricât ţi-ai făgădui viaţa altor tărâmuri, oricâte răni ţi se vor încrusta pe trup sau pe suflet, îndemnul şi porunca lui nu vei putea să le încalci.
Revenirea-ţi este ştiută, şi semnul acela îl vei şti, va fi tremurul care va face ca ferestrele să-şi clatine închiderea şi uşile să-şi rupă lacătele ce le închid. Şi tu, şi toţi cei care sunt aleşi de dintotdeauna, vor lăsa pe toţi cei care se ştiu lumeşte ca fiind de nelăsat, spre a reveni între cei care se pregătesc să vadă iarăşi ceea ce vedeau cândva. Timp al aşteptării am şi frica nu mă cuprinde. Şi de-ai fi legată cu toate lanţurile lumii, sabia încă o mânuiesc fără crâcnire, căci voia Tatălui tău trebuie să o împlinesc, pentru că tu trebuie să-ţi împlineşti menirea de dătătoare lumii a primului semn al revenirii în lumină. Va fi revenirea-ţi vindecare pentru tine şi bucurie în Ceruri. Iar nedreptatea va lua sfârşit şi păcatul va fi risipit şi aruncat în pustie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu