Din timpurile zilelor ce nu-şi aveau sfârşit, s-au lăsat până azi să fie cunoscute întâmplările pe care, oamenii, le-au păstrat fără să ştie de ce o fac. Şi fiecare om le-a învăţat la vremea când putea vorbi uşor cu Dumnezeu şi mai deloc, sau mai greu, cu oamenii. Poveşti au fost şi poveşti au rămas. Poveşti le-au numit cei care au încercat să înţeleagă viaţa prin trăiri, nu doar prin fapte şi le-au legat de vise. Şi aşa au rămas ştiute, poate tocmai pentru ca omul să ştie că toate au înţelesuri şi să nu se teamă de clipa în care va da piept cu marea neînţelegere ce se va lăsa înţeleasă.
S-a rostogolit roata timpului şi s-au strivit sub ea întâmplările. S-au golit de mult-puţinul pământean şi au rămas doar adevărurile pe care oamenii, temători de a minţi, au dat pe faţă ceea ce nu puteau să ignore, ceea ce, gândurile nu puteau plăsmui, ceea ce nu învăţaseră pentru că nu aveau timp să înveţe, fiind prea ocupaţi a-şi face rostul acelor ultime clipe în care nu erau loviţi de rostul lumii în care păşeau, totdeauna, şovăitori.
Priveşte-mi paşii, aşa cum îi vezi trecându-mă spre poarta pe care am să o trec şi pe care, ca niciodată, în urma mea am s-o închid. Acum pun literă lângă literă şi dau cuvântului puterea de a avea ce spune. De prin trecuturi adunate, uitând de frică, privind cu uimire spre cei ce-mi caută urmele spre a-mi cere ori tăcerea, ori schimbarea sensurilor poveştilor pe care, de-ar fi să le mai scriu o dată, n-ar avea nici un cuvânt altfel. Priveşte-mi paşii, sunt normali... Normali se fac, zi de zi, mai mulţi, tot mai mulţi, să plece...
Încet, cu paşi molcomi, privind în ochi razele soarelui care mi-au dat timpul ce-mi era necesar să pot să spun ceea ce aveam de spus, înspre răsărit merg, singur, aşa cum o fac, de multe ori. Povestea doar, povestea ce încă nu are sfîrşitul întâmplat, mă strigă să mă întorc. Nu se vrea nici inventată, nici rescrisă, nici repovestită. Se vrea precum este. Povestea se vrea trăită şi întâmplată, ca nimeni să nu poată să o conteste. Se ştie că va fi război câştigat, chiar dacă multe lupte s-au crezut pierdute.
Trec încet, încet, şi eu spre poveste. Şi priveşte... Păşind ţi-o rostesc. În fiecare pas este povestea unei zile. În fiecare zi este povestea unui an. Povestea, ce un an trebuie să se rostească, e o viaţă... Este mai mult decât alegere a ta, fiincă nu mai poate să se măsoare în treceri de timp pământean. Alegerea ta... Alegere ce poate să nu mai vrea nimic să ştie ori să ştie totul, fiind pe totdeauna...
Dincolo de poartă voi purta tot haina ponosită în care acum, stau vieţile ce mi-au umplut buzunarele cu amănuntele şi argumentele ce ţipă să nu uit de ele. Amănuntele îmi adună amintirile iar argumentele adună cuvintele ce se înghesuie să se repete, să se duplice, pentru a face ca înţelesul să fie pentru toţi acelaşi, pentru doar unii cu sens nebănuit de cei ce urii pentru adevăr i-au ridicat templele pe care, cu umărul, cu mâinile, cu privirile, cu gândurile şi cu trăirile mele, le-am încrustat în buchiseala poveştilor despre primele zile de mâine şi despre rânduielile care, oricât de schingiuite au fost, au refuzat să se sinucidă. Vor ieşi din zidurile închisorilor şi vor arăta cât de mârşave au fost legile promulgate pe vârf de cuţit de făcătorii de dreptate spusă pentru alţii şi gândită pentru ei.
Mă prefac, încet, încet, paşi într-o poveste. Încep să o scriu eu, tu doar ascultă-mi paşii care nu se târăsc. Încep să o retrăiesc eu, tu doar priveşte-mi paşii care nu lasă loc de şovăire. Când anul mersului se va împlini, paşii, opriţi de respiraţia tăiată spre a auzi şoapta alegerii tale, vor trece pragul dincolo sau vor poposi pe tărâmul lui totdeauna. Se vor face uitaţi în poveste sau vor da de veste. Înţelesul tu-l vei da de ştire ori povestea va rămâne să o scrii, cu toate amânuntele ce vor fi adevărate. Cuvintele vor fi ale mele, căci trebuie să-mi asum şi responsabilitatea a ceea ce va rămâne şi după plecarea mea. De dincolo, prin poveste, voi veghea să nu le preschimbe cineva în neadevăr, în ireal sau în minciună, să nu facă povestea a fi a altcuiva şi nici în altfel spusă. Ascultă foşnetul calendarelor şi numără-mi paşii... Şi citeşte adevărul de care nimeni nu poate să se îndoiască!
Un comentariu:
Pasii tai sunt pe aceea scara ce am avut-o ieri in viziunile mele.
Si povestea..., ma bucur ca ai scris-o la ora asta... .
Trimiteți un comentariu