miercuri, 15 mai 2013

Acum, altfel, tu...

La margine de Ceruri ai găsit norii, de fiecare dată, de oricâte ori ţi-ai ridicat privirea spre înaltul de care ştiai că poţi să sprijini puntea peste marginile lumilor, ca să poţi să te rupi de un gând al faptelor care aveau mereu o vorbă de spus trecutului şi să-ţi faci de lucru doar cu drumul ce-l ai de străbătut, pentru ca mâine să se sprijine pe el însuşi, nici pe ieri, nici pe alaltăieri, iar de va fi nevoie, nici pe azi.
Ar fi multe de spus, multe ar fi de zis celor ce se opintesc să te ţină în loc, voindu-şi orizont ţintuit în dorinţe pe care nici de le-ar avea trăite nu şi-ar putea da înţeles motivelor pentru care cred acum că doar oprindu-ţi zborul, pentru a te coborî în acelaşi mers de-a buşilea pe care îl au ei în tot ceea ce fac, privirile lor ar putea să cuprindă măcar o rază de lumină din toată lumina de care, cu nesaţ, au vrut-o, o vor şi vor tot vrea să o ia de la tine spre a o arunca în pustiul nemărginit.
Unii ştiu, alţii doar au auzit, că dimineţile încep chiar mai înainte de a se contura frunza, mângâiată în căutarea ei spre lumină de adierea vântului care, înainte ca oamenii să-şi facă nerespirabil aerul, îl curăţă şi-l înnobilează cu prospeţimea avântului de care doar păsările ce zboară înspre cerul înalt pot să vorbească, atunci când dau piept cu praful şi pulberea lumii care, şi când nu se ridică asemenea norilor, tot le îngreunează aripile, smulgându-le din aripi puful ce le lasă plutirii de care au nevoie spre a găsi momentul cel mai potrivit spre a-şi atinge depărtarea de care nu se pot, pentru nimic şi pentru nimeni, lipsi.
Rost cuvintelor dă tu, acum când ştii că, la fel ca tine, şi eu pri-vesc. Zborului tău nu are rost să-i laşi umbra trecutului. Acum, când nu doar gândul ci, pentru câţiva ani, şi nu puţini, şi eu cu tine sunt, în mâinile tale ia totul. Nu-i nevoie nici să alergi, nici să te mai ascunzi de ceva... Cerul îţi va fi senin. Şi, de e nevoie, din puterea mea de a spune „nu” când e nevoie de „nu”, de a spune „da”, când „da” trebuie spus, da, fără să te mai întrebi nici de ce spui „nu”, nici de ce spui „da”... Spune, fără teamă ceea ce ai de spus.
Au plouat destul norii ploile pentru care au umbrit seninul cerului. Chiar şi lacrimile s-au dedat, până acum la obiceiul ploilor. Azi, din afara totul e la fel, în tine e altfel, acum, totul ...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: