duminică, 26 mai 2013

De departe înspre prezent

Ştiu deja, acum, de cât de departe vii. Ţi-am văzut razele care îşi caută drum peste trecătorile munţilor şi pune poduri peste apele ce vor rămâne în urma ta, venind. Am văzut paşii pe unde vor călca şi, chiar dacă mi-erau gata întrebările să se rostească, am privit tăcut, îndemnat şi de razele soarelui care, sprijinindu-se de cumpăna dintre Cer şi Pământ, cu florile vorbeau, punând la cale să adune toate, dintr-un capăt în altul al lumii, spre a face venirea-ţi uşoară.
În miez de vară, legilor lumii tale, prin înţelesurile lumii altele decât cele ale lumii mele, le vei regăsi rădăcinile, şi ştiindu-le, găsindu-le aceleaşi, aceleaşi vei şti că sunt, doar spuse altfel, şi cele în care m-am arătat eu lumii, de la începuturi, şi mă voi arăta, până la sfârşiturile de acum şi de totdeauna. Precum este legea Cerurilor şi precum este legea din Ceruri nouă dată, este legea mea. Iar dacă scrisul vorbei mele este asemenea curgerii apelor, curgerea vorbelor tale este asemenea, pentru a se întâlni mai degrabă cu a mea, fiind aşa pentru ca, întocmai şi acum, să fie toate întâmplate, dinspre soare-răsare spre soare-apune venind tu, trecând ca orice trecere înspre împlinire, dinspre-soare apune spre soare-răsare aşteptându-te eu, ca orice aşteptare a înălţării prin nemurirea care, fără tine, ar fi dorinţă în zadar.
În şoaptele ce s-au alăturat rugăciunii dimineţilor tale, şi prin gândurile ce s-au alăturat cuvintelor învăţate prin firescul vieţii, care în fiecare seară ţi le laşi spre Ceruri a se înălţa, întrebările despre tine, despre rostul şi menirea ta, aici, acum, te-ai lăsat a fi, dincolo de orice poate separa, a fi alături de ceea ce eşti, Acolo unde gândul omului fuge, deseori, cu pornirea de a schimba, cu dorinţa de a i se face pe plac, chiar cu ambiţia de a şti că i se recunosc adevărurile sale împotriva oricăror alte adevăruri, de a i se da pentru că vrea, nicidecum că îi este de nevoie spre a fi ceea ce şi-a promis, cu legământ că va fi. Aşa ţi s-a răspuns că nici schimbătoare nici călcătoare de legi nu vei fi, ci doar împlinitoare şi regăsire a unităţii pe care au vândut-o cei de dinaintea noastră, cu preţul nimicului mândriei şi trufie ce ne-a dezbinat, cele care ne-au dezbinat pe fiecare dintre noi chiar şi de noi, învăţându-ne să avem doar o singură lege, numită, după pricepere şi întâietate ca singură deschizătoare de porţi, împlinitoare şi pe veci trăitoare.
Te văd păşind, mângâind, şi nu strivind, florile pe care calci, lăsând astfel văzut semnul rodniciei tale care, aşteptând să fie rod, viaţă şi rod lasă fiecărui suflet mărunt, care, nefiind de nimic înşelat, sub pasul tău se aşează spre a se şti binecuvântat în trăirea-i de cât îi este dată să fie, spre a fi rostul ce-i este dat să-l aibă şi a-şi împlini menirea pentru care dăruit a fost acestui Pământ. Şi drum de departe, păşind, arătându-te asemenea florilor ce frumuseţe dau ochilor oamenilor şi privirilor Cerurilor, faci, ca toate câmpurile, din calea drumului tău, să redevină rodnice şi curate, să fie câmpuri ale vieţii, reînviindu-le din moartea care le-au dat-o alţii, cei care nu stau nici măcar să se întrebe dacă pot da ceea ce nu-i al lor, ceva ce este al tuturor, pustiului în care toate sunt sortite pieirii, dintotdeauna.
Şi cerul, şi câmpurile sunt purpurii, îmbrăcându-te şi pe tine în roşul lor purpuriu, acea culoare de dintotdeauna, oriunde, şi oricând ştiută a fi a celor care trăiesc pentru a dărui eternitate şi nemurire, a da viaţă şi a readuce la viaţă, aşa cum, doar din Înaltul Cerurilor, nevăzute puteri coborâte printre oameni, ar putea-o face. Dorinţei lor te-ai ales să vii şi de departe vii, tocmai spre a face ştiut, celor ce nu mai vor să creadă, celor ce nu mai vor să ştie, celor ce-şi spun că e pierdere de vreme să nu fie altfel decât mândri că ei sunt totul şi totul este cum vor ei, că singurătatea este pentru totdeauna doar pentru cei ce singurătăţii îi fac temenele, dându-i viaţă tocmai din viaţa lor, dându-i, asemenea celor ce dau ceea ce nu-i al lor, dar şi neştiind cui dau. Peste graniţa legilor treci, şi spre a da dreptul legilor oamenilor să se regăsească în cea dintâi şi singura Lege ce nu caută să se potrivească unor oameni ci este potrivită pentru toţi oamenii. Cerurile ştiindu-te, te-au ales să fii însemn al Lor şi model pentru cei care vor să aibă, totuşi, curajul de a-şi trăi omenia.
De departe, dinspre soare-răsare, vii, ca şi zorii zilei, zori de viaţă fiindu-mi. De departe, precum lumina ce trezeşte viaţa din somnul nopţii, vii, spre a-mi reda puterea de a fi trăitor al vieţii pe care, începând-o, am dreptul Aici, şi am obligaţia Acolo, de a o face Acum, ceea ce mi-a fost dată să fie, precum Acolo am ales şi Aici am dus-o să fie. Semn, consemn, întregitoare de destin şi definitorie de drum, pe drumul fără întoarcere vii, înspre prezentul în care între-bările se vor îngrămădi spre a-şi căuta răspunsuri, admonestând pe cele care au ales răspunsurile pe placul celor ce s-au întrebat doar ca să mai ridice o piatră şi să poată să-şi aibe apărare la judecata de care, deşi le este ştiut că va veni, caută să fugă, ştiind în cine au vrut să lovească. De departe vii, înspre prezentul în care te arăţi a fi...

Niciun comentariu:

Flag Counter