sâmbătă, 5 mai 2012

Lumii noi, noi, veniţii

De ce mă mai întrebi, şi mă tot întrebi, de unde vin? Ştii foarte bine, chiar şi fără să îţi mai răspund eu. Tu mă cunoşti de-atunci de când priveam fiecare dintre noi încotro vom merge. Mi-am ales eu să plec înaintea ta, doar pentru că aveau nevoie de mine, doar pentru că patimile celui ce era aşteptat erau foarte mari. N-am avut timp nici să-ţi spun încotro merg şi când ne vom mai vedea, dar întrebarea ta am auzit-o. Ardea prea tare focul, trebuia să nu-l las să ardă şi să se ascundă în adânc. Ştii şi că limbile lui au vrut să mă prindă şi pe mine, cum şi pe tine să te prindă au vrut. Nu m-au ars, dar m-au atins, semnul lor îl port pe mine.
De ce mă mai întrebi de unde vin? Ştii bine că ne-am întâlnit când veneam din lumea nouă şi că tot acolo mă voi întoarce, cu tine împreună, ca şi atunci când lumea aceasta era nouă. Dacă nu ţi-am răspuns la întrebare crezi că acum când m-am trezit am uitat ceea ce ţi-am promis? Crezi că am uitat că priveam amândoi acelaşi orizont în care se vedeau umbre noi şi tu, văzându-le mi-ai spus că acolo vei veni ca să topeşti gheaţa ce vedeam cum este adunată sub pragul casei celei noi ca să stea totul în nemişcare?
De ce nu-ţi vine să crezi că, atunci, când tu deja ştiai ce vei face, eu te ascultam şi acum ştiu tot ceea ce mi-ai spus? Ştii că vorbisem să vin în urma ta, acolo unde găsisei tu locul, şi să fim amândoi topitori de gheţuri, dar ştiind şi tu că eu pot fi chemat, dacă e nevoie, altundeva, nu mi-ai cerut să-ţi promit decât că voi veni să rămân lângă tine dacă vor încerca să îţi îngroape picioarele în gheţă. Şi acum, vezi bine, când gheaţă e împreujuru-ţi, sunt prezent.
De ce nu-ţi vine să crezi că acum, când am venit, te-ai lăsat ademenită de lucitoarea gheaţă şi nu-ţi vine să îţi iei ochii de la ea doar pentru că atunci când ai încercat să o topeşti, te-ai trezit cu mâinile murdare şi ca să te cureţi a trebuit să arzi o parte din tine şi să o laşi semn prin care umbra gheţii să te găsească? Te uită în urmă şi înspre acolu unde ai să mă vezi, tu ai să vezi şi urmele arsurilor din tine!
Acum mă vezi, mă simţi, mă ştii. Am venit fiind venit de acolo unde vom merge şi unde ştim foarte bine ce va fi. Nouă ni s-a dat să ne întoarcem în viitor din prezentul de aici. Ceea ce ne este dat acum să trăim nu este ceva ce nu ştiam. Îţi aminteşti şi tu. Se simte chiar dacă tu acum fugi de răspunsurile pe care le transformi în întrebări, chiar dacă din realităţi faci mari împotriviri.
Acum te văd, te simt, te ştiu. Eşti aici cu toate formele de trăiri pe care le-ai împrumutat copilăreşte. Eu sunt singurul care îţi văd copilăria ce acum a trecut în adolescenţă şi mergi repede spre adevăratul început al vieţii. Ceilalţi n-au cum să vadă asta, ei văd totul prin trecerea timpului şi prin faptele timpului, prin urmele ce pe tine s-au pus. Şi de aceea nu au reuşit să vadă în tine ceea ce erai ci doar ceea ce ei credeau. Din împrumutatele de la ei obiceiuri, acum, când se mişcă vremurile şi se clatină lumea vechiului, îmi spui că mă priveşti altfel, dar mă priveşti cum ştii că mă tot vei privi.
Vin din lumea care va fi ca să mergem în lumea ce pentru toţi va fi. E una şi aceeaşi doar că puţini vor să ştie că şi tu şi eu, oricum ne-ar fi spusa, avem dreptate. Te-au făcut acum să taci, dar ceea ce ai spus nu poate fi şters şi neştergerea te va face să îţi aminteşti că trebuie să spui. Lumea nouă şi te tine va fi vestită. O lume în care ştiam amândoi că mulţi din cei care acum sunt prin preajmă, nu vor mai fi în preajmă. Îţi aminteşti cine nu va mai fi?

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: