De ce ar trebui să mai stea piedicile puse de-a curmezişul vieţii? Nimic nu ar trebui să le împiedice să plece singure acolo unde s-au plămădit din întreaga neînţelegere ce a pus, una lângă alta, ura şi invidia, necredinţa şi răutatea, mândria şi prejudecata, egoismul şi dispreţul, şi toate altele câte au putut fi scornite de mintea omenească, dedată la multa luptă, încrâncetă, luptă de dragul luptei, pentru a se arăta ca fiind tot ce contează. Să fim oare noi cei care le ţinem aproape, ca pe o mare bogăţie?
Încep să aibă toate înţelesuri şi toate să-şi rostească povestea care le-a făcut să stea în faţa paşilor. Se sparg valurile de malurile între care am stat să aşteptăm ori apele ploilor, ori urcarea în norii cei din înălţimi a toate văzători, a stropilor de val. Dar nu s-au întâmplat decât valuri între maluri. Iar paşii se împiedicau ori de mâlurile ori de algele ce nu se ştiau în siguranţă decât în adâncurile ascunse luminii soarelui, căci înspre nori nu se puteau lăsa urcate, ştiindu-se acolo de-a pururea pieritoare.
S-au spart zăgazurile cerurilor şi s-au limpezit ochiuri de cer care, oglindindu-se în ape, au privit în adâncuri şi n-au mai vrut să rabde nevăzutele sau nevederile, n-au mai vrut să se rabde aşa cum se arătau. Şi s-au lăsat jos, mai jos decât puteau valurile să înalţe apele, ca să poată să taie nodurile piedicilor. Şi-au rămas piedicile una câte una rupte, dar care, chiar rupte se pot lăsa de către noi, cei care le-am lăsat să stea fără să le zicem ceva.
Trecem prin valuri, mergem spre maluri. Vânturile se strivesc acum de malurile care li s-au pus singure în cale. Şi vor începe să se ridice până nu vor mai putea să-şi respire decât propria suflare. Zâmberul cerului îi va face acoperişul sub care, după înfurtunări, va putea să-şi spună rugile şi să spună adevărurile ce le-au făcut să se pornească a rostui faţa apelor care căuta razele soarelui, să pună oprelişti vânturilor tulburătoare, aducătoare de nori de întuneric.
Se trec valurile şi se împreună malurile, lăsând apele să-şi găsească şi el împreunarea, pe vadurile de ele însele săpate ori căutate. Şi apele curg, din una spre alta spre a se şti limpezite, rupând piedicile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu