luni, 21 mai 2012

Curând, la poarta adevărului

Se tot adună nori negri! Se tot adună nori de ploaie şi furtună, peste Pământ. Şi se tot adună nori şi mai negri peste lume. Şi doar fulgere, mai totdeauna de neobservat, fac să se simtă că mai este încă deschisă o cărare înspre seninul înalturilor.
Aleargă toţi, care încotro, de frica ploilor ce vin fără încetare. Îşi caută învelitori care să nu-i oblige să-şi schimbe hainele, fiind prea ocupaţi cu a continua să arate la fel, să arate ca şi cum nimic nu ar fi schimbat. Să arate că ploaia nu-i poate scoate din marea neputinţă a renunţării la comoditate, pentru a gusta din şiroirea picăturii de ploaie ce le-ar putea spăla urma lacrimilor de pe obraz.
Aleargă lumea în lung şi-n lat, nemaiştiind când soarele se trezeşte, privind zorii fiecărei zile cu o pervertită dorinţă de a se privi în plină lumină. Aleargă mereu până la răscrucea drumurilor de care a uitat, ca şi cum ar fi rămase de undeva din începuturile existenţialităţii sale, deşi sunt rămase în nemişcare din seara de dinaintea dimineţii în care îşi dă seama că drumurile există, dar nu-şi mai au rost căci între timp sensurile s-au bulversat.
Prea plină de alergătură, lumea-şi dă cu stângul în dreptul, preferând să meargă de-a buşilea. Plini de oboseala greutăţii hainelor îmbâcsite pe dedesuptul învelitoarelor, oamenii se înghesuie să se lase prinşi într-o ipocrită, hipnotică, spirală absorbantă înspre adâncurile fără suflarea vieţii.
În toată această irealitate acceptată de din ce în ce mai mulţi decăzuţi în automatismul cotidianului trai de supravieţuire de la o zi la alta, prin norii lumii, prin norii de ploaie, în umbra fulgerelor nopţii, se vede umbra luminii în care se vede ivit străjerul porţii.
Alergătorii-şi caută drumuri, nemaivăzând altceva, crezând mereu că dacă vor fi să se coboare vânturi de pe crestele munţilor, norii se vor destrăma şi seninul cerului se va lăsa văzut, că vor putea să-şi arate măreţia avuţiei ce acum o poartă pe sub învelitorile ce şi le au spre a le feri de ploaie. Dar n-au timp să se descotorosească de năravuri, apucături şi învăţăruri pervertite, şi să-şi arate chipul înseninat.
Deasupra de norii lumii, deasupra de norii iernii, deasupra de izvorul fulgerelor, deschisă este poarta spre care nimeni nu se lasă dus azi, dar vor încerca să ajungă, cu ultimile zvâcniri, mâine. De marea alergătură a timpului pierdut, nu mulţi vor ajunge să privească înspre ea, puţini vor privi prin ea şi doar câţiva vor avea curajul să o treacă. Şi se va putea privi vacarmul de dus şi întors al celor care şi-au uitat îndemnul ce l-au avut, cerându-se trecători, ori îmbulzeala celor care îşi vor deşerta comorile străjerului, spre a le fi mai uşoară şi grabnică trecerea. Şi cei ce veşniciei se vor vrea trăitori în bogăţii vor căuta să ceară să li se dea, ori de nu, să ia, şi să rămână aşa cum sunt acum, crezând în ceea ce trăiesc acum.
Curând, la poarta adevărului, se vor înstrăina cele rele de cei buni şi cele frumos făcătoare de chip de acei care şi-au ascuns chipul sufletului urâţit de netrebniciile pentru care n-au precupeţit a se vinde pe sine ori pe neamul său. Şi de trecut vor trece nu acei ce îşi vor dori să treacă ci acei care vor avea toate motivele să fie aleşi să treacă, semn al răsplăţii că s-au voit demni de a trece. Curând, la poarta adevărului, mulţi vor îngenunchia abia când poarta se va închide...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: