marți, 1 mai 2012

Plecând dinspre trecut

Mai niciodată nu ştim de ce privim în spate deşi mergem înainte. În atâţia ani şi atâtea vieţi nu ne-am hotărât să înţelegem măcar ceea ce au înţeles seminţele, că atunci când încolţesc nu îşi coboară privirile înspre adâncul din care le vine toată puterea de a ieşi înspre lumină. Noi, doar noi oamenii, crezând cu mare tărie în puterea noastră de a face alte legi, alte rânduieli, ne întoarcem cu totul, ori doar capul, ori doar privirile înspre trecut.
Scormonim trecutul cu atâta putere şi speranţă, de parcă acolo ne găsim comori pe care le-au îngropat toţi cei pe care i-am întâlnit şi au făcut asta fără să îi vedem, însă ştiut ne este că aşa cum credem noi, aşa a fost. Ca să nu ne ştim mincinoşi în faţa noastră, amestecăm trecutul de atunci cu trecutul de acum şi facem să se arate, cu chip hâd, pe cei ce suntem, dezbrăcaţi de cele bune şi îmbrăcaţi doar în cele ce ne-au amestecat cu noroiul sau praful cărărilor pe care ne-am mai târât câteodată paşii. Şi n-am învăţat nimic pentru noi din nopţile chinuite de relicvele dezgropate, dar am învăţat să îi învăţăm pe alţii să nu se mai aşeze în faţa oglinzii trecutului.
Acum sunt alte vremuri, acum vin alte timpuri. Vin vremuri care nu au răbdarea să mai aştepte dezbrăcarea de chinuri, acum se trăiesc timpuri în care lepădarea de noi, proprietarii de trecut, este lege şi ordin. Ceea ce-a fost e-acolo-n urmă, ceea ce este urmează a fi. S-a arătat graniţa dintre lumi şi aşa cum a fost prins fiecare, aşa s-a făcut împărţirea. Căci ceea ce a fost atunci, într-o noapte de judecată şi osândă, aşa s-a lăsat să fie. Cei spre sus, sus, cei spre jos, jos.
Mai avem năravuri, mai avem obiceiuri, mai cerem altora înţelesuri, mai judecăm şi ponegrim pe cei cărora le cerem ceea ce noi nu vrem pentru noi, căci înţelesurile noastre nu totdeauna se potrivesc năravurilor. Şi pentru toate astea ne dăm de ceasul morţii ca să fie cum vrem noi, ca să fie potrivit pe chipul şi asemănarea aceluia pe care nu-l lăsam să trăiască în timpul lui şi acela suntem noi, cel care am fost. S-a-mpărţit lumea, dar pentru că nu s-a tăiat cu sabia şi nu s-au despărţit apele, încă se mai crede că timpul trece pentru toţi la fel şi că toţi suntem la fel. Însă cei ce au văzut nu se mai tem, nu se mai războiesc pentru mărunţişuri ce se pun în palmă, pentru că ştiu de marile comori care se pot oricând face mai strălucitoare decât cele culese bob cu bob din măruntaiele şi mărunţişurile Pământului. O comoară care e în fiecare.
S-au vânat comori, acum, cei ce ştiu că unii au comori, sunt vânaţi. S-au omorât oameni pentru comori, sunt încă omorâţi oameni pentru comori. Se poate oricine mira de nebunia morţii ce a cuprins omenirea. Şi mai sunt unii care, nevrând să se lase prinşi, pleacă singuri în lumea în care comorile sunt păstrate cu grijă pentru a fi redate lumilor care trebuie să le aibă. Iar aici mai rămân doar vânătorii şi cei care pot să arate că nu pot fi vânaţi. Rămân cei care şi-au înfipt rădăcinile în trecut şi cei care au plecat dispre trecut. Şi-i pândă mare, şi-i luptă mare. Şi precum pe Pământ, între Pământ şi Cer lupta este deopotrivă la fel de grea, la fel de mare, la fel de nestăvilită. Lumini şi umbre stau faţă-n faţă.
Dinspre trecut plecând, noaptea de judecată ne-a prins privirile şi ne-a înţeles hotărârile. Şi s-au spus definitivele porunci. O noapte în care albul zăpezilor târzii a pecetluit hotărârea. Doar dacă vom fi căzuţi, vânaţi de cei cărora le sunt dragi comorile din trecut şi le vor şi pe cele ale viitorului, doar atunci va putea să fie altfel. Doar dacă ne vom duce, săraci, în lumea în care pleacă acum unii pentru a păstra comoara din ei, dacă sub soare nu vom mai avea umbră, nu se mai poate să fie aşa cum ne-am acceptat judecata. Însă şi aşa, ori altădată, ori prin ceea ce am lăsat noi aici, prin noi, hotărârile judecăţii se vor face întocmai.
Dar greu şi rar se schimbă ceva... Căci noi am fost cei care am spus Da, plecând dinspre trecut... Prezentul acela e viitorul... De-a pururea!

Niciun comentariu:

Flag Counter