marți, 29 mai 2012

O vară ce trebuie să fie

De pe vremea când nu ştiam de ce timpul trece ci doar că trece, de pe vremea când priveam zăpezile ca un dar prin care să ştiu că pot să spun că am cu un an mai mult, mă tot priveam într-o vară în care eram mare, dar ştiam că eram ca şi atunci când luam în braţe zăpada pentru a şti că e caldă şi nu rece, aşa cum îmi spuneau toţi. Pentru că eu stăteam cu zăpada în mâini şi mi se arătau stelele prinse bulgăr între degetele mele.
De-aş putea să mai am cuvintele de atunci, poate aş şti să spun mai multe. Dar anii care au trecut şi m-au sărăcit de fumuseţea cuvintelor de copil care le vorbea celor trecuţi prin lume despre o lume ce ei şi-o doriseră, dar nu le fusese dat să ajungă nici măcar la pragul uşii ei.
Cu sau fără amănunte, vara ce o trăiam de fiecare dată când îmbrăţişam zăpada a rămas întipărită în paşii drumului ce-l aveam de făcut. O aşteptam şi atunci când începuseră să lipsească nuanţele ori când erau cu totul altele detaliile. Aşteptam să se întâmple de multe ori, chiar credeam că într-o mâine dimineaţă mă voi trezi departe de ceea ce a fost şi departe de cei care seara le spusesem noapte bună. Dar niciodată n-am vorbit cuiva despre ea... Puteam oricând să vorbesc, dar ceva, ce nu ştiam, mă oprise. Zăpezile iernii ce au trecut mi-au adus înapoi amănuntele pe care mi le furase timpul.
Începe aşa cum nu pot unii să creadă că începe o vară, începe trecând prin ploi tomnatece care aduc cu ele durerea ce-i face pe mulţi să nu observe că Soarele ajunge la amiază mai mare decât roata carului şi din rostul spiţelor arcaşi nevăzuţi aruncă săgeţi de foc înspre marginile Pământului pentru a arăta celor care vor să îl păgubească de Lumină că e vreme de război, că e vreme de împărţire şi despărţire a apelor tulburi de cele se sunt limpezi, a celor ce-şi vor tulburarea de cele ce-şi vor limpezirea, e vremea când seceta va face să se usuce adâncurile lacurilor în care întunecate umbre s-au aciuit.
Cei ce se plâng vor ajunge să plângă, cei ce plâng vor fi cei cărora li se vor şterge lacrimile şi zâmbetul furat cândva, de cei care se plâng, va lumina casele ce îşi vor regăsi lumina. Însă, chiar sub aura de foc ce va înconjura zi şi noapte orizontul, întuneric şi frig va cuprinde casele celorlalţi care, îngheţând, se vor lăsa seduse de focurile purificatoare cu care se vor îmbrăţişa, pentru a scăpa de un ger nefiresc.
Între Cer şi între Pământ va fi lupta cea mai mare. Iar aici, pe Pământ va fi ziua mare fierberea iar noaptea mare zbaterea. Unii îşi vor căuta odihna, alţii îşi vor căuta locul. Cei care se laudă că n-au să aibă niciodată regrete îşi vor blestema zilele faptelor ce le vor pune în vise toate urmările şi vor fi copleşiţi de regrete. Cei care au tăiat aripi sau au bătut în cuie tălpile altora vor simţi chiar şi prăselele cuţitelor cu care au tăiat sau coada ciocanului ce a făcut să se înfigă adînc cuiul. Şi cei care s-au apucat să înţepe ochii sau inima sau toate cele ce pot fi înţepate la un om, acele vor trece prin ei sângele ţâşnind şi în faţă şi în spate. Aceia care s-au învrednicit să mânuiască sfori sau parâme prinzând în noduri orice se poate prinde, chiar şi îngeri, îşi vor afla şi minţile şi gândurile legate de rugul ce, privind spre Soare, îi va cere să-l aprindă fără veste.
Începe o vară ce trebuia să fie doar atunci când toate puteau contura doar întregul ce trebuie să fie, doar singularitatea dată de necesitatăţile viitorului ce nu-şi mai poate prinde rădăcinile în prezent. Exponenţialitatea comportamenteler oamenilor au adus mai aproape toate întâmplările care nu vor fi nicicum obişnuite. Năravurile şi micimea adunată în grămezile de reziduuri ce au invadat fiecare clipă, au fost reperele care au tras carele de luptă ale Cerurilor din hangarele în care s-ar fi vrut să devină exponate ale muzeului desăvărşirii lumilor. Dar s-au găsit unii, mulţi deja, de pe aici dar şi din adâncimi, care parcă le era dor de foc şi pară.
Acolo unde nimeni nu se aşteaptă se vor rupe malurile şi se vor mişca întinsele câmpii, prăbuşind înălţimile prin care oamenii s-au gândit să vieţuiască acolo unde păsările cerului obişnuiau să-şi aibă zborul, din care ţinteau spre ceea ce le era de folos, fiindu-le oamenilor aducătoare de nenorociri. Şi se vor mai lăsa munţii să cadă în văi şi văile să sece. Apa va acoperi tot ce trebuie să acopere şi va lăsa soarelui timp să-şi trimită focul pe văile secătuite şi părăsite. Şi acolo unde azi oamenii mişună ca furnicile nici furnicile nu vor mai mişuna.
Vine în câteva zile o vară ce trebuie să fie, căci nu degeaba a stat mereu, cu toată povestea ei, întreagă, mereu în privirea mea. Şi a rămas nepovestită tocmai pentru că trebuia să fie trăită cu tot ce are ea. Se vor schimba reperele, înţelesurile, detaliile, nuanţele, Ceea ce azi nu se înţelege, va fi pe deplin înţeles, ceea ce nu se vrea acceptat va fi trait, ceea ce s-a făcut împotrivă îşi va întoarce împotrivirea înspre ceea ce a făcut-o să apară. Drumurile vor fi mai puţine şi le vor merge doar acei care pot să-şi mai ridice, fără ruşine, chiar şi noaptea, ochii spre Cer. Iar aceia care vor putea să fie de neîntors, după ce va trece această vară, vor fi trăind timpul cel nou, vremurile cele dintâi ale vieţii.

Cititori frecvenţi:

Google Followers: