Au fost aşa cum au fost vremurile. Nici nu se aştepta nimeni să se schimbe ceva, aşa cum acum s-au început să se schimbe şi aşa cum repede vor începe să se schimbe. În ore se schimbă ceea ce nu s-a schimbat atâtea luni. În zile se schimbă ceea ce nu s-a schimbat în atâţia ani. Se mişcă până şi lumea altfel. Toate şi-au găsit un sens ce nu şi-l ştia până acum. Coborârile s-au schimbat în urcări, decăderile în înălţări.
Se vor privi munţii între ei şi nu se vor mai recunoaşte, aşa cum se privesc oamenii între ei şi nu ştiu de unde să îşi găsească timpul în care s-au cunoscut. Dinspre moarte spre viaţă se îndreaptă unii, pe când alţii dinspre viaţa din care s-au grăbit să plece, înspre moarte, nemaiavând, nemaigăsindu-şi răbdare, ori pricepere, în a se dărui trăirii.
Se vor aduna apele altfel decât până acum şi se vor întreba de unde le este venirea, neştiute fiindu-le locurile în care toate se vor întâlni pentru a urca spre ceruri ca să ajungă iarăşi în pridvorul câmpurilor mănoase şi în căuşul palmelor celor însetaţi de drumurile merse spre timpuri de împlinire.
Atâtea întrebări se vor pune de nu vor găsi timp răspunsurile să se poată da, acelor care miraţi vor sta în răspântii de drumuri, neştiind care încotro să meargă, şi unde, şi cum să meargă. Iar drumurile se vor prinde în horă şi se vor roti ca să ajungă toate acolo de unde au plecat, şi doar cei ce-şi vor lăsa gândurile întrebătoare vor putea ajunge acolo unde se ştiau că pot, că vor să ajungă.
Din hotărâri ce se spuneau că sunt doar temporare împăcări cu momentul, s-au născut fulgerele care au dat strălucire clipei în care o renunţare nu a fost decât un pas călăuzitor spre a se ivi o rază de soare pe deasupra umbrelor care ţineau prea aproape falsele idei ale vârfurilor pe care paşii, ce-i călcau, se prăbuşeau în neantul în care se puteau malaxa vieţile neîmplinite. Şi tot acolo se măcinau gândurile care nu puteau să se prefacă în făină folositoare şi de folosinţă, atât timp cât se tot trecea prin moară şi se goleau de toată frumuseţea începutului pentru ca să fie duse înspre sacul nesăbuinţei lăsării timpului să se piardă.
Erau prea multe cele ce erau dăruite lumii vechi şi prea multe care se arătau înrobite ideilor din care nu se puteau să se facă decât tumbe. Nu se putea să se vadă nimic în afara ieşirilor, din când în când, în decor, după un derapaj al frânelor sau al prea marii viteze dată de pornirea vijelioasă împotriva unei realităţi care nu era doar conjunctură ci o veche şi continuă lâncezeală. O nouă lume s-a născut în clipa în care un piedestal de mucava s-a prăbuşit sub picăturile ploii furtunoase, ploaie de mare folos zilelor de vară ce altfel ar fi trebuit să rodnicească din picături de rouă care nu se puteau lăuda doar cu limpezimea cerului ci şi cu colbul ce era ridicat în văzduh de grabnicele gânduri zămislite pe meterezele marelui întuneric, în taină sau fără de nici o taină. Şi doar furtuna, şi doar fulgerele, şi doar ploia repede, care umple toate golurile colbuite, mai puteau să ceară feţei întoarse de la lumină, de dragul unui timp, din trecut, plin de reminiscenţele morţii văzută ca singură cale a viitorului.
Nimic nu va mai fi la fel după acest început furtunos. Hotărârea nehotărârilor se va transforma în adevărată hotărâre care face să se pună temeinică temelie contrucţiei şi nu o aparentă zidire care să poată să scuze fapte împotrivă, ori nefapte, să ascundă lipsa de consistenţă în izul de esenţă construită prin gesturi supra-apreciative şi vorbe frumoase, spuse doar de dragul frumuseţii. Se vor trece vorbele în faptele ce au lipsit şi care ar fi înălţat temeice ziduri de cetate unei case a traiului bogat şi a trăirilor asemenea lui. Dar, mai mult decât atât, cele ce se numeau ruperi de ritm şi prăbuşiri de drumuri nevinovate s-au început a se arăta pentru a fi cunoscute de acei care stau agăţaţi pe margini de prăpastie, aşteptând clipa căderii finale în gol.
Clipa ce a amestecat trecutul, prezentul şi viitorul a fost cea care a lăsat ca în mojarul alchimiei reidentificării să se poată distila ceea ce s-a dorit de ceea ce s-a făcut, ceea ce s-a ştiut de ceea ce s-a ascuns, ceea ce s-a adeverit de ceea ce s-a minţit, ca să se poată separa ceea ce se aruncă de ceea ce se va creşte ca parte a noii feţe care va avea consistenţa trăirii, mai mult decât fiinţare şi mai mult mai mult decât simpla şi prea întâlnita vieţuire.
Nimic nu va mai fi la fel căci o nouă lume şi un nou om se va naşte din cenuşa care a colbuit într-o vatră în care doar se putea pierde neantului, în care se putea cu orice împreuna spre a deveni una cu neantul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu