Unii spun că noaptea este plină de întuneric. Oare ar putea cineva să îi contrazică? Oare ar putea cineva să spună ochilor să vadă ceea ce nu este văd că nu ar fi adevărat?
Unii spun că doar ziua se vede, că doar ziu este lumină. Oare de ce nu spun aceştia că ziua este plină de lumină? Oare ar putea cineva să creadă că ziua nu poate să se facă, deodată, întuneric?
Dacă oricine, chiar oricine, este întrebat de poate să facă întuneric ziua în amiaza-mare, nu va sta prea mult pe gânduri şi ori va spune, ori va arăta, ori chiar va face întuneric. Doar lumină în plină noapte nu vor putea spune mulţi că pot să facă, nici măcar cei care vor fo curioşi să vadă dacă se poate face aşa ceva.
Priveşte înspre în afară... E noapte şi întuneric. Nici nu poţi desluşi de e iarnă ori e vară. Şi întreabă-te: de ce nici stelele nu pot fi zărite?
M-am întrebat şi eu, de mai multe ori. Erau vremurile când nu ştiam decât lumina vederii şi decât lumina cărţilor. Nu ştiam că trebuia să simt aripile Întunericului ca să învăţ ce este Lumina. Când aripa lui mi-a acoperit cartea şi mi-a acoperit şi vederea, o altă geană de Lumină a fost cea care nu m-a lăsat să dorm. Albastră la început, albă mai apoi şi opalină acum... Eu mă întreb: câte zile mai sunt până or să se vadă iarăşi stelele?
E-o noapte ciudată, zornăie lanţuri, e larmă şi zumzet. Încearcă să priveşti... Îi vezi pe cei care fug? Şi vezi că fug de parcă le-ar veni armate pe urme? De cine se vor ascunde, te poţi întreba? Priveşte şi vezi-i. Că asta e ultima lor noapte în care mai trezesc amintirile şi mai cad în genunchi la rostirea unui cuvânt ce doar lor li se potriveşte... Priveşte, priveşte... să-i poţi uita! Au nume, n-au nume, nu vreau nici să ştiu. Căci şi dacă i-aş şti, mie nu mi-ar folosi. Şi eu vreau să-i uit, tocmai de aceea îmi vezi privirile aţintite spre li-niştea cerului în care văd freamăt de zori. Te uită acolo, acolo-i se-cretul. Taina ce-i face să zornăie lanţurile şi să-şi împiedice paşii. Acolo unde clipeşte, cred ei, palid, o sămânţă de stea. Prinde-o-n privire, să nu te trezeşti uimită când îţi va aşeza coroana de lumină pe creştet... Ea aduce vestitorii...
Te uită mai bine, te uită, priveşte... Şi vezi că te văd? Nici urmă de norii ce te-aşteptai să-i vezi după atâta furtună. Sunt urme de lanţuri, am una pe mână... Te uită în zare, e-aşa de senin... E timpul, ştii bine, sunt zorii ce vin. Şi trecem din toamnă, din nou înspre vară. Ni-i dată în dar, e timpul furat. Va fi doar lumină şi cerul curat.
Vin zorii de vară şi-ncepe o zi, e ultima noapte cu-aceste stafii, ce prea mare vâlvă şi rău au făcut... Noi... mergem spre viaţă, doar ele merg în trecut! Priveşte, vin zorii... Începi,văd, să numeri... Nu-i timp să te-ntrebi, căci ei vor opri numărătoarea ta! Va fi Lumină şi ochii ţi se vor deschide singuri...
Sunt aici, de când m-ai chemat că-ţi era teamă. Şi aici voi rămâne, precum ţi-am spus.
Vin zorii de vară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu