luni, 21 mai 2012

Zorii de lume

Privirile în jos nu văd razele luminii. Privirile în spate nu văd clipa de înălţare. Pragul ce trebuie să-l treacă pasul este mai uşor de a fi trecut dacă ochii îl văd înainte de a-l simţi, ca piedică, picioarele. Şi chiar mângâierea unei frunze înrourate poate trezi urme de teamă dacă din priviri se caută doar ropotul ploii ce a rămas de după furtuna ce, în spate, încă îşi varsă îngreunarea norilor.
De după orice noapte care se sfârşeşte, o nouă zi îşi ridică fruntea ca razele Luminii să-i treacă de creştet, spre a lumina drumul care, de va fi de paşi urmat, iese din hăţisuri şi umbrire, înspre câmpia însorită. Scânteierile primelor raze, oglindite în picăturile de ploaie rămase ca semn al trecerii, caută înspre prima clipirea a ochilor, să dea semnul de a fi văzut răsăritul care nu se poate întoarce din drum.
Privirile în jos nu se văd razelor luminii. Privirile în spate scapă printre degete clipa de înălţare. Zâmbetul răsăritului poate fi consemnul decăderii piedicilor şi trecerii pragului.
Printre desişuri se mai poate, când şi când, mai greu mai des, mai totdeauna rar, mai niciodată când ar trebui, câte o rază ce-ar putea să lase câmp deschis spre orizont, poate să apară, poate să fie căutată. Şi lasă drumului înseninare ori hăţişurilor îl face prizonier, pentru mai mult ori pentru mai puţin.
Printre coroanele copacilor, foşnetul frunzelor, chiar sub umbra înăţimii coroanei, lasă spre înseninarea privirilor de zi, raza vindecătoare să se împreuneze simţirii firelor ierbii ce-şi vrea rodire înălţătoare. Şi zurgălăul nopţii dă vestea zorilor de lume nouă.
Şi dintre toţi copacii ce pot împăduri marginile drumului, la ceas sortit de zodii şi destine, pătrunzătoarea rază-ntregitoare, lăsată-i să umple cu Lumina-i rodnică un luminiş neîntrezărit şi neaşteptat, de coroana ce a renunţat să fie doar umbră, a unuia dintre părelnicii copaci uitaţi de vremurile vechi în care a venit dispre viitor. Unul, doar unul se despovărează de îndoielnica desfrunzire a toamnelor şi lasă o vară ce-şi propteşte rodnicia pe un semn de redevenire.
Privirile în jos stau împotriva razelor ce le caută. Privirile în spate fug de clipa ce iese în calea lor. Zorii de lume, iviţi din vârtejul întâmplării, pot fi privirilor, de se îndreaptă spre-nainte, orizont.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: