Pacea era semnul care trebuia să existe! Era singurul înţeles ce se putea da, era singura şansă a existenţei întru adevărul pe care ţi l-ai căutat de o via-ţă. Pacea este acum tutelară a vieţii. De acum încolo totul este pecetluit. Ceea ce ţi-ai dorit va deveni realitate. Ceea ce ai promis va deveni realitate, ceea ce am promis va deveni realitate. De acum încolo, redevenind, te vei reîntregi şi orizonturile ce ţi-au fost închise ţi se vor redeschide. Îţi sunt alături pentru a fi garantul libertăţii tale. Îţi sunt alături spre a merge pe drumul pe care ţi-a fost alegere când nimeni nu te putea face să alegi să fiu lângă tine.
Din întâmplarea căutării ne-am găsit şi s-a făcut să trecem peste prag amândoi. Tu dinspre timp furat, eu dinspre timp pierdut. Acum ni-i vremea de a-l găsi, de pe unde s-a păstrat, şi să-l facem trăit pentru amândoi, să-l facem a se cunoaşte în adevărata lui măsură.
Şi s-a ridicat ceaţa ce fura din lumina privirilor şi din adâncimea orizonturilor. S-a ridicat în seara în care s-a pus pecete definitivă pe necondiţionata încheiere a ceea ce fusese şi durase atât cât să fie îndeajuns a se înţelege cât de multă întunecime se adunase împrejurul nostru. Atât era nevoie să fie. O pecete şi vara în care reînfloreşti a început. Şi-a început în ritmul ameţitor al împreunării gândurilor, vorbelor, faptelor şi înţelesurilor.
Acum e ca şi trecută prima zi a verii înfloririi tale, şi se văd mugurii care se vor deschide să se arate, în toată splendoarea lor, celor ce vor căuta să vadă ritmul ameţitor al înfloririi. Apoi vor vrea să vadă şi aceia care nu au vrut să creadă că se mai poate să retrăieşti clipele începutului. Mai apoi, şi cei care nimic nu ştiau vor şti că, pe înalturile mângâiate de primele raze ale soarelui şi de foşnetul norilor, a înflorit floarea ce a stat cândva de veghe aceloraşi înălţimi pe care mulţi vor să ajungă. Şi, vor trăi sărbătoarea îmbrăţişării curcubeului, toţi acei care au aşteptat şi au sperat că nu vor trece timpuri şi vremuri pentru a putea să te vadă.
Este senin cerul. Este înalt şi e senin. Spre apus s-au adunat toţi norii în care s-a ascuns şi ceaţa, pentru a se topi în noaptea trecutului. E soare peste tot şi peste tot este lumină. Chiar şi umbrele pădurilor s-au luminat şi umbresc doar cât căldura toropitoare să nu ajungă firului de iarbă mai mult decât are nevoie. Şi s-au luminat şi izvoarele şi tot cristalinul lor oglindesc spre cer lumina înfloririi tale. Iar vântul doar se lasă mângâietor de pe vârfurile înălţimilor spre câmpurile ce aşteaptau veştile ce lasă grânele să dea rod bogat. E vara care era, dintotdeauna, aşteptată, e vara de care ai crezut, totdeauna, că nu poate să mai fie şi a ta.
E începutul verii înfloririi tale. Pe creste, lângă tine sunt, pentru a veghea timpul în care mugurii se vor trece în floare şi pentru a păstra albul lor imaculat. Lupta şi timpul l-am lăsat ca tribut vieţii pentru a te şti înflorită şi înfloritoare, şi de veghe voi sta pentru ca toate să se facă aidoma dorinţelor tale. De veghe şi făptuitor al celor ce sunt necesare pentru ca totul să fie spre neschimbare şi pentru totdeauna.
E vara verilor ce va rămâne pentru totdeauna să fie amintită şi povestită celor ce vor veni şi celor ce vor fi nouă ducători spre mai departe a ceea ce suntem acum şi a ceea ce vom rămâne. Şi vor spune cum am ales pacea care le-a fost lor punct de plecare, ce n-ar fi existat şi nici ei n-ar fi existat de războiul cel distrugător ar fi fost ales. Aşa s-a scris istoria îngropării războirii şi aşa s-a făcut să fie clipa de început a verii înfloririi tale. Sub semnul păcii florile vor da măreţie Luminii şi Lumina va putea să fie tuturor folos.
Pe totdeauna şi pentru totdeauna, să fie tuturor Lumina! Şi pasul este pas pe totdeauna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu