vineri, 16 decembrie 2011

Mărturisitor în Credinţă

Când am curajul de a vorbi despre Ceruri, puţini mă înţeleg. Când am curajul de a vorbi despre urcare spre Cer, puţini acceptă. Când am curajul de a spune că acolo mi se spun sau învăţ multe, ceea ce aici n-aş putea învăţa în zece vieţi, de prea multe ori m-au făcut nebun, periculos, tâmpit, profitor, manipulator... Dar orice-ar fi, mai ales că acolo ajung, de obicei, când dorm, voi merge cu drag. Mă supun voinţei Lui, căci de îmi lasă poarta deschisă, nu e nici întâmplător, nici lipsit de sens!
***
Mă duc des, foarte des, în ultimul timp, acasă. În această anapoda viaţă, dusă la limita imposibilului de lumeasca-i curgere zăbăucă, fără să vin cu tolba plină, m-aş lăsa dus printre întrebări şi, lipsa de mai toate, dar mai ales de răspunsuri, în coborâtorile cele de rând ale celor ce vieţuiesc fără motiv, fără scop, m-ar prinde.
Mă duc des, foarte des pentru că e menirea şi misiunea mea să o fac. Mi se spune acolo să spun, chiar dacă aici mi se închide gura cu pumni, vorbe, fapte nesăbuite sau valuri de răutate ori ură, şi spun. Nu există nimic mai important decât dorinţa Lui, căci dorinta Lui este de a şti, cei aleşi de El, ceea ce trebuie să cunoască, pentru al lor folos. Când spusele mele vor fi înţelese, chiar ei vor fi mesagerii Lui.
Mă duc des, foarte des, acolo, pentru că sunt vremuri de cumpănă şi mari alegeri. Pentru că până şi copii sunt trecuţi prin sita de cernut suflete, pentru că până şi ei trebuie să facă o alegere. Cei care suntem noi, acum nu mai putem decât să-i ajutăm în redefinirea lor, pentru a şti cum, şi de ce, trebuie să facă, acum, alegeri. Vremurile şi-au întors cu susul în jos şi merg cu josul în sus. Copii sunt învăţaţi cu jocul şi, în joacă, nu reuşesc să vadă că sufletul lor curat este pângărit de gândurile, de vorbele mârşave ale unora, ori de dărnicia mult prea motivată a altora.
Mă duc des, foarte des, acolo şi ca să ştiu mai multe despre ceea ce suntem noi, acum, în răzleţirea care ne-a cuprins. În toată separarea care urmează, noi trebuie să mergem acolo unde vom merge, cu totul întregi. Va trebui să fim întregi, nemutilaţi marcant. O mâna, un picior, un ochi, se vor repara, dar însemnele şi motivele vieţii trebuie să fie conservate. Se vor schimba, pentru unii, detalii. Mintea şi sufletul vor trebui să fie întregi. Dacă trăitorii de aici vor continua să îmbătrânească repede, alţii vor întineri şi, dacă pragul îl vor trece la 80 de ani, vor deveni ca unii de 40. Vine o vreme a minunilor, când haosul va fi înlocuit de adevăr, şi adevărul va face să renască firea omenească. Dacă vor fi bunicuţi ce vor redeveni, împotriva actualei rânduiri, părinţi, pe nimeni nu va mai mira. Căci puţini vor mai fi cei ce îşi vor termina zilele înainte de cele date tuturor.
Mă duc des, foarte des, acolo, pentru că mulţi sunt cei ce încă stau sub tălpi străine când alţii ar avea nevoie de ei. Zac îngheţati de friguri, prinşi cu picioarele în gheţuri, şi nici nu mai au cum să creadă că ei sunt motor necesar al lumii noi. Pe ei, mai ales pe ei, îi vrea Cerul în deplină libertate a misiunilor lor. Eu, şi ca mine şi alţii sunt, sunt în condiţia ingrată de ceas deşteptător care, de mult ce zornăie, prin somn, este prins şi aruncat de perete, sau pe podea, ca mai apoi ceasornicarul să îl repare şi a doua zi dimineaţă să îşi facă iarăşi datoria de deşteptător.
***
Nu sunt special, sunt om. Am fost om şi la bine şi la greu. M-au lovit şi pe mine furtuni, valuri, cutremure, arşite. Doar aşa am simţit şi Poarta Cămilelor şi Furcile caudine. Doar aşa m-a curăţat El de toate cele ce le adunasem şi se adunase pe mine. Acum ştiu în ce punct al vieţii sunt, ce sunt şi mai ales, pentru cine sunt aici!
Acum Eu Sunt!
Om sunt!

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: