Când s-a întâmplat ca poarta cerului să se deschidă, s-au văzut îngerii ce se pregăteau să se coboare pentru a face întâmplările să cadă precum ghilotinele, spre a spulbera lucrarea cea de neascultare. Privirile prea în jos se ştiu de multe veacuri decăzute, arătând, întru totul, decăderea.
Pământul este îngreunat de aceste priviri ce nu mai contenesc să-şi cadă ura către toţi cei ce au curajul de a privi albastrul cerului senin, sau de a nu vrea călcat firul de iarbă. Florile îşi pierd înflorirea şi se ascund să reînflorească în timpuri care de care mai neprielnice, sub vânturi, sub ploi, sub geruri, sub arşiţe greu de înfruntat. Fug toate de cei care fură limpezimea culorilor şi puterea de a trăi peste ani, din polenul bine păzit de petale.
Când toate s-au terminat de furat, a venit rândul oamenilor să fie sărăciţi. Cei ce cândva încercau să arate că Dumnezeu este neputincios în faţa omului, şi-au împlântat cuţitele, foarfecele şi acele în pântecele femeilor. Dar, prin oameni, Dumnezeu s-a arătat a fi învingător.
Au văzut privitorii spre în jos că, pe faţă, lucrarea lor nu este spre reuşită şi au scotocit prin vechimile istoriei pentru alte găsitori spre reuşita lucrărilor. Şi-au găsit multe şi le-au folosit, dar cel mai uşor le-a reuşit otrăvirea Pomului Cunoaşterii cu cele numite idei moderne. Au găsit otrava gândului, cea care nu lasă pe om să ştie că el nu un gând al lui are, ci al altora. Au găsit otrava care nu poate fi de om găsită, căci i-a otrăvit până şi gândul de a vedea daca este sau nu otrăvit.
Gândul otrăvit l-a învăţat pe om să fie cuminte, dar nu cu minte. A fugit omul de el însuşi ca de cel ce-l putea omorî; fugind însă a început el să fure din ceea ce întâlea în cale şi să lovească, plini de furie, în cel ce nu-i era pe bunul lui plac. Vedea adâncul ca şi înălţime şi întunericul ca o lumină vie. Uitase însă că ochii nu dor doar în întuneric şi mai grea e o coborâre decât o urcare.
De-atâta rău, cerul s-a deschis. Oamenii au fost văzuţi şi priviţi în marea lor trecere neînsemnată. Porunca s-a dat spre a primi ceea ce cândva îşi doreau cândva, dar iluminaţi cu gândurile noi, au uitat că le era dorinţă de urcare. Otrava a otrăvit prea mult, nu poate fi uşor scoasă. Atunci îngerii s-au adunat spre împlinirea poruncii.
Vin cei ce vin cu Lumina ce nu-i poate ucide. Vinovaţi mari vor fi dezvinovăţiţi de nu-şi vor ucide şi ultima cale. Cei ce vin vin pentru a da sensuri noi iubirii. Şi mulţi vor învăţa că nimic nu e pierdut de nu se pierd pe sine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu