vineri, 16 decembrie 2011

Cântec de cer

Luminile zilei s-au stins, stelele cerului s-au aprins. Căzând cortina peste ziua trecută, ca o aripă acoperitoare, deschise s-au lăsat toate privirile sufletului, s-au înaripat toate gândurile care s-au ivit pe scena schimbărilor în toate cele ce sunt posibile.
S-au mişcat, pentru a nu ştiu câta oară, drumurile către cer. S-au mişcat pentru a-şi arăta hotărârea neclintită. S-au mişcat pentru a ne arăta că amprenta întâmplărilor de aici este raza ce vine, trimisă de poate mii de ani, din Cerurile cele mai de sus. Acolo timpul este un calendar definit, până la detaliile clipei, pentru fiecare suflet. Suntem aici, definiţi de trăiri şi comportamente, ca o proiecţie difuză, a ceea trebuie să fim acolo.
Aici este zbatere, Cerul însă cântă. Aici ne înrâurim pomeţii obrajilor, în Cer însă Simfonia bucuriei este la ultima repetiţie. Urmează dechiderea Stagiunii ce cu Simfonia bucuriei va debuta. Este laitmotivul a toate Simfoniile ce se vor cânta, în toamna atât de lungă şi bogată a vieţii.
Şi mai cântă Cerul în allegro, Actul zborului. Primele acorduri s-au auzit deja. Are un ritm atât de grăbit, că ameţeşte, îmbată, hipnotizează. E atât de melodic că nici nu se poate prinde trecerea în Oda împlinirii... Nici n-ar putea fi altfel, căci atâta înălţare este greu să încapă în puterea omenească. Înălţimea ne-a creat-o El, marele Creator, pentru a ne feri de potopul ce va atinge şi va îngropa în curând, cu ape învolburate, toate prăpăstiile, toate văile, câmpurile prea netede pentru a nu fi născătoare de miraje, până şi dealurile care nu şi-au dovedit utilitatea, alta decât a arăta cum se poate arăta de înşelător urcuşul domol.
Era aproape gata tot programul Stagiunii, însă, chiar înainte de repetiţia finală s-a arătat o stea, înflăcărată, trimiţând într-o fugă mare, acorduri vijelioase de introducere. Creatorul i-a spus, parcă trăitor pe aceste pământuri fiind, Hora recunoaşterii. Mai toţi se mirau de năucitorul ritm al introducerii, încât nici catalogat n-a mi putut fi. Fiecare pasaj din partitură spune lumii adevărul ce trebuie spus...
Într-o seară se va stinge lumina zilei mai devreme, în ceaţă, tocmai pentru că orchestra îşi va pregăti instrumentele şi se aşeza în spatele cortinei. La miezul nopţii va venit şi dirijorul. Vor rămâne toţi uimiţi, pentru că în acea Stagiune însuşi Creatorul va dirija.
În spatele cortinei este deja Lumina. S-au aprins luminile toate, lumina vine de peste tot. Nu mai există nici o cută de întuneric. Chiar şi întunericul şi-a acceptat complementaritatea...
Cortina se ridică... Se aud primele acorduri...
Ascultă...

Un comentariu:

denaide spunea...

Da, e minunat!.. :)

@};-

Cititori frecvenţi: