vineri, 23 decembrie 2011

Întocmai, prin destin...

Prea mult am lipsit. Prea mult m-au oprit întortocheatele căi ale vieţii, oameni ce s-au certat cu dumnezeirea lor m-au ţintuit în prag. Eu sunt, Doamne, cel ce a uitat că este dator să nu uite ce are de făcut. Mă iartă, Tată!
Mi-ai adus aminte că sunt dator vieţii ce prinde rădăcini, dator vieţii ce revine, dator celui ce va veni. M-ai pus într-o răscruce spre a-mi spre a-mi arăta că n-am voie să mă mai împotrivesc, că n-am voie să cer. M-a durut palma ce am simţit-o pe creştetul capului meu şi, în acea durere, am uitat să înţeleg că eu, de acum pentru mult mai mult de-ai vieţii ani, voi primi tot ce ar trebui să primească trei, căci ţi-am cerut şi mi-ai permis să fiu pavăză şi scut.
Am venit, Tată, la tine, să îmi cer iertare. Ştiu că m-ai încercat mereu şi mi-ai vrut drum spre înaltul Cerurilor. Am trecut prin nouă Ceruri să ajung aici, ca să-mi împlinesc tot rostul ce mi l-ai dat tu, pentru a păstori căutătorii de drum drept. Şi nouă Ceruri bat de fiecare dată ca să mă întâlnesc cu ceilalţi ce sunt, la fel, ai tăi, Cel ce eşti Prea-Înalt.
Am fost atât de neascultător mult, mult prea mult. Neascultând, am uitat de mine. Nu am ascultat nimic, nu am vrut să cred că cel care voi fi vorbea prin mine cel care eram. Vorbeam, cum însă nimic nu era legat de realul ce-l trăiam atunci, dădeam totul pe imaginaţia poetică a copiluilui, a, ce mai târziului adolescent. Îmi ridicam singur mingea la fileu şi tot eu o conduceam ori în “out”, ori direct în fileu. Câştigasem un prim set din jocul vieţii şi credeam că eram câştigător, pe totdeauna, al jocului.
Le ştii pe toate, Tată, nu ţi le mai spun pe toate. Răzvrătit şi neascultător am fost când nu am acceptat că pot să nu mai fiu câştigător în al doilea set, căci eu consideram jocul încheiat. Dar tot tu mi-ai arătat că pot să pierd uşor un al doilea set, fără să pierd totuşi jocul. Şi nu m-ai lăsat să mă pun niciodată în genunchi, ca învins, ca neputincios, m-ai obligat totdeauna să joc, să joc, să joc...
Am venit, Tată, şi acum ştiu că trebuie să îţi aduc slavă ţie pentru acest dar pe care mi-l plămădeşti zilele acestea. Îţi mulţumesc pentru că acum mi-ai arătat în Lumină drumul ce îl am de făcut, pe sub Cer de Lumină, cu tot ceea ce va fi să fie fapte împlinite.
Ştiai că sunt foarte grăbit şi mi-ai pus o piedică. Abia după ce am înţeles că m-ai împiedicat doar ca să am timp să învăţ, să cunosc, să înţeleg, să ştiu legea Ta. M-ai ţinut ca să îmi amintesc legământul! Acum ştiu că nu trebuie să fac altfel decât întocmai, prin destin să merg, să merg, să merg... Să merg înainte, orice ar fi, căci trebuie să ajung unde am promis, aşa cum am promis...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: