Era vreme bună când am plecat. Nici o adiere de vânt, nici o geană de nor nu se arăta pe cerul senin. Am plecat pentru că trebuia să ajung în mare grabă. Ne-a chemat Marele Preot să încercăm să înduplecăm pe cei ce nu mai vor să ne accepte modul de a fi, al nostru cei de aici. Zarva din Ceruri e mare, supărarea Luminătorilor este mare, foarte mare. Nu le-am arătat mai deloc, în ultima vreme că ne pasă de ceea ce ne dau ei. Le întoarcem mereu spatele. Şi sunt atât de supăraţi şi pe noi, pe cei mereu chemaţi, că s-au arătat oamenilor cei ce nu s-au legat cu Cerul, dar vorbesc din Scripte pentru a amăgi, iar noi ne le stăm în preajmă. Sunt supăraţi că tăcerea noastră le dă lor, celor ce caută doar cu un ochi spre Cer şi cu celălalt spre cei neprihăniţi, dându-le firimituri otrăvite, cocoşindu-se pentru a se arăta de mare soi.
Am vorbit cu unii, cu alţii, de pe aici sau de pe dincolo, sau alţii ce abia au plecat, şi ne-au spus de cât de mult strică apostolii imposturii rânduielile. Mi-au arătat şi mie ce suflete îmbâcsite cu colb are unul dintre ei. I-am văzut şi ochii, în care se bălăcărea un foc al neputinţei şi al nesăbuinţei. I-am auzit şi vorbele care jurau că în Lumină trăieşte, dar şi şoapta că la altele gândeşte. Ochii îi erau duşi în străfundul capului şi fixau orizontul pe vârful nasului, ca să nu poată nimeni să-i vadă răpitorul gând. Şi-am văzut şi decăzuţi, desfrânaţii în vorbe şi în fapte... Şi n-am prea reuşit să convingem că noi am făcut ceea ce trebuia, dar măcar am primit un timp în care să măturăm curtea...
Aceasta a fost cauza, înger drag, că nu m-ai găsit când ai vrut să vorbeşti cu mine. Şi a fost şi mai greu la întoarcere, pentru că, după ce am coborât prin poarta cerului, Luminătorii au pornit vântul vârtejului ca să ne arate că şi printre noi s-au amestecat lăudători şi mincinoşi. I-am văzut înger drag cum îi frângea vârtejul, îi ridica şi dădea cu ei de prag. Urla cerul, înger drag, de văicărelile lor, de promisiunile şi jurămintele făcute spre a fi iertaţi. Pe toţi i-au aceştia, o aripă a vârtejului i-a coborât pe Pământ şi a dat cu ei de Pământ, în bălţile ploilor sau în mlaştinile bălţilor.
Nu mă întreba, încă, înger drag, de numele lor. Nu îţi spun că nu le-aş şti numele pământesc, nu spun că pe unii nu i-aş cunoaşte, dar eu nu vreau nici să fiu jandarmul jurământului lor, nici cel care îi arată cu degetul. Eu sunt lângă voi şi nu se vor apropia de voi. Nu va fi greu să-i vedeţi uitându-se lung şi de sus la mine, la cele ce mie îmi lipsesc, faţă de ei, sau îi veţi auzi scrîşnind din dinţi la auzul numelui meu, a vorbelor mele sau când voi vă veţi arăta prea aproape de mine ori mă veţi chema prea aproape de voi. Oricum, cu vorbe, cu gânduri, cu fapte, vor încerca să vă amăgească, îngere drag... Vrei să ştii, îngere, câţi sunt prin apropiere? Cât numărul de degete de la mâini dragul meu înger...
Vântul vârtejului nu s-a potolit... În fiecare noapte trece pe lângă noi să ne caute de fapte, de vorbe sau de gânduri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu