miercuri, 14 decembrie 2011

Zi în ceaţă grea

E grea această zi, şi parcă s-au adunat toate prăpăstiile la un loc pentru a face loc hăului hăurilor. E un frig mincinos, mustind a baltă stătută. Se vor toate sta pe loc, într-o perpetuă învârtire în jurul zidului morţii. Mă întrebam dacă în tot acest haos ceva se mai poate întampla, dacă acea continuă rotire îşi va arăta vreodată motivul, dacă se va opri sau mai repede se va învârti? S-au uşurat adâncurile de toate cele pe care le-a aruncat pentru a face loc puhoiului de oameni ce sunt aşteptaţi cu mare pompă. Mesagerii lor au început să freamăte pe la porţile sufletelor cu proorociri de transformări radicale şi nemuriri condiţionate. Se vând locuri la loje, se vând locuri în faţă dar nimeni nu suflă un cuvânt despre locurile în picioare sau în genunchi. Fardaţi, mascaţi şi coloraţi, soldaţii armatelor sufletelor vândute, în dansul lor de saltimbanci, scotocesc prin toate cotloanele, pentru a râsui pe cei ce nu cred în ceea ce spun, în gura mare, că se încred.
S-au mai limpezit şi apele tulburate de zbaterile şi plânsetele deznădăjduirii, fricii, mândriei, habotniciei, desfrâului şi dezmăţului, îmbuibării, minciunii, înşelătoriei şi prefăcătoriei. Cu greble mari şi furci au lucrat fără încetare, să arunce aici, azi, toate resturile ce pluteau la suprafaţă sau erau duse de curgerea de ape peste tot.
Şi toate astea, azi, apasă peste tot. E ceaţă aşezată în ceaţă şi nor pu într-un alt nor. Nici soarele, nici luna nu s-au putut arăta azi, neputând să scoată norii din ceaţă şi nici să rupă chingile care ţineau ceaţa legată de nori. Chiar şi cerurile s-au închis. Porţile lui nu se pot deschide. Apasă greu peste această lume pregătirea sărbătorii din adâncuri.
Pe pamânt chiar şi vântul doarme. Nepătrunsele căi ale gândurilor negre au ajuns să fie atât de aglomerate, încât regulile toate au devenit imposibil de aplicat. Dumnezeu de-ar fi să încerce să înţeleagă, i-ar fi greu să dea de cap firului ce duce la neisprăvitele seminţe ce au încolţit în flori de ură, de răutate, de neînduplecare, de neîncredere, de necredinţă, de crimă, de blestem, de defăimare, de mândrie şi de câte altele, cu ţepi, poate născoci goliciunea minţii.
E multă goliciune şi goliciunea este darul de preţ pe care omul îl face vremurilor de întuneric. Acolo vine şi-şi însămânţează cunoaşterea întunecată, la umbra nopţii, sămânţa ce repede o asteaptă a rodi.
De prea mult gol s-a întâmplat să se audă vuietul prăpăstiilor. Chiar şi în acest haos ceva, totuşi, s-a întâmplat.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: