duminică, 25 decembrie 2011

Otravă pentru îngeri

Din câte s-au tot inventat până acum, nimic nu a putut înlocui picătura de apă. Apa este o inimă care bate şi bate mai mult decât pot gândurile să o cuprindă. Apa are gânduri cu care limpezeşte gândurile oamenilor. Apa ţine trează privirea să poată vedea când întunericul nopţii n-are nici o brazdă de lumină şi auzului îi dă putere să cuprindă şoaptele de dincolo de pereţii celulelor. Când picăturile apei alintă mângîietor mâna copilului, el simte chiar mângâierea îngerilor.
Şi dacă pentru toate cele cele ce sunt de ajutor îngerilor spre a apăra pe oameni s-a găsit câte o pavăză, câte o armură, câte un scut, apa fiind cea necesară oricărui trăitor, a fost lăsată ca dar tuturor. Un dar neajutorat, un dar ce doar când furia devine prea mare, nimic nu-l mai opreşte şi spulberă tot ceea ce îi vrea a sta în cale.
Dătătoare de viaţă fiind, ocrotită de omul drept şi bun, sfinţită spre binefacere în numele Cerurilor, apa e totdeauna parte a dumnezeirii de pe pământ. În izvor sau în fântână, în ape ce curg sau în ape care doar ploile le primenesc, se botează copii şi se spală chiar şi păsările cerului. Prin viaţa ei dă viaţă şi curăţă tot ceea ce se poate curăţa în ea. E ultima cale de curăţire şi limpezire înainte de aprinderea focului, singurul care poate să ardă tot răul.
Oamenii au fost buni, dar unii s-au certat cu Dumnezeu. Ca sa-şi arate mânia faţă de El, nu le-a fost de-ajuns împotrivirea, nu le-a fost de-ajuns dosirea feţelor spre întuneric, nu le-a fost de-ajuns că au făcut orice şi au furat îngeri, ca să poată ajunge mai uşor să fure din suflete, dar s-au gândit că apa, cea dată dar de Dumnezeu, să fie arătată ca mincinoasă, să facă rău în loc de a face bine, să ardă în loc să răcorească, să îngheţe în loc să încălzească, să murdărească în loc să cureţe. Şi atunci s-au pus ei să o pângărească.
Dar apa a dat semne oamenilor, nu s-a lăsat jucată pe degete de cei întunecaţi la minte...
Ei însă, în mârşăvia lor fără margini, au căutat pe dedesubt şi au început să fure apei gândurile. Şi de toate i-au spus apei, otrăvuri de gând i-au aruncat, până ce apa a început să fiarbă, murind. Atunci i-au dat o altă viaţă, o viaţă de soldat perfect. Apa nu se vede, apa nu se aude cand e doar strop ce se usucă, dar sufletul ei rămâne acolo şi aşteaptă să se lipească de suflet de om. Face bine dacă e apă vie, face rău dacă e apă omorâtă şi făcută să pară înviată.
Când au văzut că apa duce gândurile acolo unde se vor duse şi cel ce o trece cu pasul sau o atinge, sau o foloseşte spre a o bea sau a se spăla, face tot ce se vrea a face, atunci s-au certat şi mai mult cu Dumnezeu cei care oricum erau certaţi. Au început atunci să pună licorile otrăvite în calea îngerilor. Sau, bine păzite de cei cărora le era de folos, le-au dosit, ca să-i ademenească pe îngeri să o caute şi să o guste. Ca să o atingă şi să le cadă aripile... Ca să moară...
De câte ori văd îngerii prin casele cele netihnite de vorbe rele şi de vorbe grele, îl spun: “Dacă încă nu ai găsit licoarea otravită, vei da de ea! Dar să nu o atingi, să nu o guşti”.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: