S-a-ntâmplat...

S-a-ntâmplat... aşa spun unii, când nimic nu au de spus, doar lovesc precum nebunii, şi-n ce-i jos şi-n ce e sus.

Ce vorbeam, noi, înger drag, despre toţi pripăşiţii pe drumurile către oriunde, către nicăieri, către oriîncotro, doar-doar s-or alege şi ei cu câteva laude căci scaltoacele nu li-s de înţeles?

Aseară m-ai întrebat cât de înalt este cerul senin şi cât de jos coboară când norii ni-l acoperă privirii. Câutând răspunsul la întrebare mi-a fost dintr-o dată dor de focul ce încălzeşte casa de acasă, acolo unde noi, rătăcitorii regăsiţi ai aceste lumi materializate, ne întâlnim. Mi-a fost dor de cei ce aşteaptă acolo, să vină ceasul venirii aici, lângă noi... Mă simţeam aşa de vinovat pentru cei doi care de atâta timp aşteaptă...

Am plecat fără să spun, şi, fiind nori grei peste lume, am ajuns repede, căci cerul era coborât până pe crestele munţilor. Tu ştii poarta care e mereu deschisă... Am intrat pe acolo, n-am mai aşteptat ora porţilor deschise. Am intrat şi am mers repede, căci nu erau prea mulţi pe drumuri, fiind în pregătiri pentru sărbătoarea care vine în curând. Acasă erau doar ei doi. Mi-au spus că unul se pregăteşte să plece... aici.

Cristale albe luminau albastru. Totul era curat, curăţit şi strălucitor. Lumină arăta, spre orizont, ziua de coborâre. În plină zi, în plină lumină se va întâmpla ca lumea să se îmbogăţească, precum în vremuri vechi s-a mai fost, cu un împlinitor suflet luminat. Le-am păstrat dorinţa, suflete drag, de a nu se şti care dintre ei va fi primul plecat. Mi-au cerut să nu vreau să aflu pentru că va fi pândit la porţile cele mari de corbii cu mască de acvilă, şi ar fi mare zarvă şi mare luptă. Pe poarta noastră nu vrea să iasă, pentru că niciodată lumina nu se poate să se ascundă. Poarta noastră e doar pentru noi, cei ce ne-am atins de întunericul ce ne-a rănit. E lumină, vine în zile de lumină, vine cu lumină.

Ştii bine, înger drag, de ce nu vrea să se ştie. Răul se coace gând cu gând şi cei ce mult îşi vor gândirea drept Dumnezeu, mult se vor vrea gândi. Tu îi iubeşti, eu îi iubesc, dar iubirea asta n-ar putea să o înţeleagă. Ei ucid în gând pe toţi cei care iubesc. Ei se simt otrăviţi de iubire. Scutul lor e cuţitul de sub mânecă. Dumnezeu doar poate să ajungă la ei, dar nu-i loveşte... le pune faptele lângă ei. Atunci se dovedeşte neputinţa lor: S-a-ntâmplat... atât mai spun şi pleacă la alte treburi la fel de nefolositoare.

Înger, înger drag... Cât noroi au unii pe piele. Se îmbracă fistichiu dar sunt din cap până în picioare scăldaţi în bălăcăreli. Se scaldă de bună voie, dar se-ntâmplă să plouă şi peste ei câteodată. Ploaia îi spală, pielea îi ustură, căci nu s-a călit deloc în furtuni...

S-a-ntâmplat, înger drag, ceea ce de mult era să se întâmple... Vin, câte unul, aici, suflete de lumină...

S-a-ntâmplat deja, înger drag, s-a-ntâmplat... Aici încă nu se ştie că deja s-a-ntâmplat, dar se va şti că s-a-ntâmplat!