luni, 12 decembrie 2011

Pion

Semnele de întrebare caută semnele de schimbare...
Pe praguri de schimbări esenţiale, acele cu gămălie sunt aşezate totdeauna spre a fi înţepătoare. Furnicile îşi fac drum printre crăpături spre a asista la marea încleştare a neputinţei contra voinţei, a nesperatelor plecări împotriva dorinţei de eternitate.
Căile întortocheate ale cerului şi-au proiectat mersul în paşii merşi prin vieţi de-a buşilea sau la limita unei existenţialităţi cu iz de perpetuă neîmplinire.
Din neantul disimulat în forme proiectate de lumina soarelui de amiază, în forfota celor ce îşi duceau drumurile pe direcţii ştiute de călăuzitorii paşilor lor, s-a făcut lumină din îmbrăţişarea fără hotare a sortitelor reuniri.
Când cerul priveşte către soare, soarele se oglindeşte în apele îngheţate, spre purificare şi înnoire. Iar dacă Cerul se arată căutător spre ceea ce va fi, tot ceea ce a fost îngheaţă sub mantia uitării iertate. Prin copci de gheaţă, tăiate de Lumina pătrunzătoare, adâncurile au început să absoarbă, clipă de clipă, cenuşa nefireştilor întâmplări. Ceea ce era negru a devenit gri, ceea ce a fost gri s-a imaculat în alb, când ziua şi-a dat mâna cu noaptea, aşezând pe tabla bicoloră a jocului regilor un singur pion alb contra întregii cohorte de apărare a reginei...
Nicidecum întuneric, nicidecum luptă, nicidecum durere nu s-ar fi putut găsi într-un joc al drumului mereu în faţă, contra nebunilor săltăreţi sau a veghetorilor din turnuri crenelate care făceau rondurile de gardă, în faţă sau în spate, în sus sau în jos. Cavaleri cucernici încercau venirea călare spre un drum, pas cu pas al unui simplu pion...
Pe câmpul de biruinţă nu trona decât Măria-Sa Timpul, regele, ce privea impasibil drumul drept al pionului, înspre regina ce privea în toate părţile.
Un joc în care toate calculele şi strategiile nu se potrivesc este doar jocul în care Dumnezeu îşi arată existenţa prin simple întâmplări. Cavalerii s-au trezit ajungând în tribune şi nebunii s-au aruncat în parapeţi, gardienii s-au coborât în spatele turnurilor crenelate. Îngeri de lumină au adus Lumină să se arate măreţia reginei şi albul strălucitor al pionului ce, în raze alb-opal, nemaivăzute, era încoronat, în ultima clipă de viaţă a regelui Timp.
Pionul, ce-şi ţinuse măreţia imperială sub haina umilă, îşi ridica ochii spre cer, căci ştia că jocul era jucat doar de Dumnezeu. Mâna lui, sigură, netremurândă, blândă arătase tuturor că jocul se pierde doar de cei ce cu pasul lor nu pot bătători un drum...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: